Comunitatea UBB deplânge moartea Papei Benedict al XVI-lea

Comunitatea academică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) deplânge moartea Papei Benedict al XVI-lea. El a fost Doctor Honoris Causa al universității clujene, din anul 2005. ”UBB se alătură celor mulți care se simt în doliu la moartea Papei Benedict XVI. Papa Benedict al XVI a fost și un membru al comunității noastre academice, Doctor Honoris Causa al UBB, un susținător nu doar al facultăților de teologie catolică, dar, ca intelectual și gânditor de marcă, al întregii comunității UBB. Opera sa intelectuală, teologică și filosofică, a susținut atât afirmarea creștinismului, cât și…

Read More

Papa Benedict al XVI-lea s-a stins din viață

Ultima zi a anului aduce o veste extrem de tristă. Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a întors în casa Tatălui Ceresc. „Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a decedat astăzi la ora 9:34 AM (10.34 ora României) în mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil. Începând de luni dimineață, 2 ianuarie 2023, trupul Papei emerit se va afla în Bazilica San Pietro, pentru ca credincioșii să își poată lua rămas bun”, anunță biroul de presă al Sfântului Scaun. Deja…

Read More

Papa a acceptat retragerea Cardinalului caldeean

Papa Benedict al XVI-lea a acceptat la 19 decembrie retragerea Cardinalului Emmanuel III Delly, capul Bisericii Catolice Caldeene, şi i-a convocat pe Episcopii caldeeni la Roma, pentru un Sinod de alegere a succesorului. Cardinalul Delly, Patriarhul de Babilon al Caldeenilor, a fost ales în fruntea Bisericii la 3 decembrie 2003. Actualul Pontif l-a creat Cardinal în noiembrie 2007. Acum are 85 de ani şi s-a retras pe motiv de vârstă şi de boală, potrivit www.catholica.ro.

Read More

Papa salută jurnaliştii catolici

Noile instrumente media au un „potenţial extraordinar” de a purta mesajul lui Cristos la tot mai mulţi oameni, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea ieri, în intervenţia de la audienţa generală din Piaţa San Pietro, în cadrul căreia a oferit un salut la distanţă celor care participă la Convenţia Media Catolice, ce se desfăşoară până vineri în New Orleans. Tema convenţiei, organizată de Asociaţia de Presă Catolică din SUA şi Canada, este „Răspândirea Veştii Bune, bit cu bit”, potrivit Catholica.ro.

Read More