Cinci persoane au fost scoase cu forţa de mascaţi din incinta Operei Naţionale Române din Cluj, după ce au întrerupt spectacolul The Armed Man – O misă pentru pace. Ei au provocat scandal în timp ce pe scenă a fost intonată chemarea la rugăciune a credincioşilor musulmani, fragment muzical inclus de compozitorul Karl Jenkins în creaţia sa. Cele cinci persoane, adică patru bărbaţi şi o femeie, au început să cânte în acel moment ”Deşteaptă-te, române!” şi să strige că ”Pe pământ românesc nu se va construi niciodată vreo moschee”.
Read MoreEtichetă: extremisti
RFI: “Patrula lui Vlad Ţepeş” tulbură apele
Statul de drept din România este ameninţat de forţe paramilitare. Iată ce susţin trei organizaţii neguvernamentale într-o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş. Cele trei asociaţii (Romani CRISS, MCA România şi Agenţia de Monitorizare a Presei) se arată îngrijorate de “Patrula lui Vlad Ţepeş”, o unitate formată din voluntari care ar urma să intervină acolo unde instituţiile statului nu o fac. Structura a fost înfiinţată de Partidul România Unită, condus de deputatul Bogdan Diaconu, transmite RFI România.
Read MoreIuliu Winkler: Europa nu se va destrăma!
Uniunea Europeană se confruntă cu una dintre cele mai grele perioade de la începutul construcției europene. Criza economică, recesiunea severă din Grecia, războiul din Ucraina și cel din Siria, dar și fluxul de migranți din Orient reprezintă provocări importante, însă Uniunea Europeană nu se va destrăma, este de părere europarlamentarul Iuliu Winkler.
Read More