Vicepreşedintele PNL, deputatul de Cluj Adrian Oros, critică ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prin care dreptul de a deschide farmacii veterinare aparţine şi altor persoane decât medicii veterinari. Adrian Oros spune că această ordonanţă favorizează companii apropiate de PSD şi adaugă că ordonanţa pune în pericol securitatea alimentară a populaţiei. El mai afirmă că ordonanţa în cauză sfidează avizele negative date de mai multe ministere pe marginea proiectului ei, precum şi deciziile Curţii Constituţionale.
Read MoreEtichetă: clujtoday
Consultare naţională pentru temele pentru acasă
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, până în 20 noiembrie, o consultare naţională referitoare la temele pentru acasă. Profesorii, părinţii şi elevii vor fi cei chestionaţi asupra acestui subiect. Datele colectate vor permite adoptarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea regimului temelor pentru acasă.
Read MoreLider separatist catalan la Cluj: Catalonia continuă lupta pentru independenţă
Separatiştii catalani nu vor renunţa la demersurile care vizează independenţa faţă de Spania. Pentru a protesta faţă de demiterea guvernului regional catalan, formaţiunile politice separatiste au organizat azi o grevă generală şi proteste de amploare, a declarat la Cluj coordonatorul departamentului de politică externă al Partidului Democrat European Catalan, Marc Gafarot i Monjo, potrivit ClujInsider.ro.
Read MoreConsorţiul Universitaria cere creşterea finanţării învăţământului superior
Reprezentanţii Consorţiului „Universitaria” cer creşterea finanţării învăţământului superior pentru anul 2018. Potrivit acestora, aceşti bani sunt necesari acoperirii majorărilor salariale.
Read MoreInovaţie: Cel mai modern aragaz din lume, produs în Transilvania
Compania Electrolux a început să producă la fabrica sa de la Satu Mare primul aragaz din lume cu funcţie de gătit la abur – o tehnologie specifică, până acum, doar cuptoarelor încorporabile. Astfel, consumatorii se vor putea bucura de această nouă funcţie, care presupune păstrarea valorilor nutritive ale alimentelor, versatilitate şi scurtarea timpului de gătire a preparatelor.
Read MoreMonarhiştii clujeni s-au rugat pentru sănătatea MS Regelui Mihai I
Monarhiştii clujeni s-au rugat în această seară pentru sănătatea Majestăţii Sale Regelui Mihai I. În catedrala ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, slujba vecerniei a fost oficiată de IPS mitropolitul Andrei Andreicuţ, potrivit ClujInsider.ro.
Read MoreUniversitatea Cluj, învinsă de CSM Ştiinţa Baia Mare la rugby
”U” Prodvinalco a jucat, în prima etapă a fazei calificărilor în semifinalele Cupei României, în deplasare la formaţia CSM Ştiinţa Baia Mare. Meciul de pe Arena Zimbrilor a fost unul frumos, în care s-au înscris 12 eseuri, însă victoria a revenit gazdelor, cu scorul de 58-17, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreUniversitatea Babeş-Bolyai şi-a deschis o reprezentanţă în Japonia
Universitatea Babeş-Bolyai are, din această lună, un birou propriu la Universitatea din Kobe. Ea a devenit astfel prima universitate din România cu reprezentanţă în Japonia, precum şi în Asia.
Read More4.000 de clujeni au semnat pentru a cere colectarea selectivă a deşeurilor
O petiţie cu aproximativ 4.000 de semnături adunate on-line a fost depusă, luni, la registratura Primăriei Cluj-Napoca. Petiţia a fost iniţiată de reprezentaţii unei platforme civice, care solicită ca municipalitatea să intruducă un sistem de colectare selectivă a deşeurilor.
Read MoreMuzică clasică în atelier, la tipografie şi în birou
Muzica clasică ajunge în locuri atipice în această toamnă. Turneul Classic Unlimited continuă joi, 9 noiembrie cu al şaselea oraş, Cluj-Napoca, unde vor avea loc trei concerte: în atelierul de reparaţii auto-moto Autoworld Audi, în tipografia Daisler Print House şi în biroul Fapte.
Read More