Consiliul Județean Cluj anunță că pe drumul județean 107R Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel lucrările de întreținere au intrat într-o nouă etapă. Astfel, a fost finalizată așternerea stratului de balast stabilizat și au demarat lucrările de asfaltare. Până în acest moment a fost deja așternut covorul asfaltic pe primele sute de metri. Lucrările de asfaltare vor fi finalizate zilele următoare. Acestea vizează sectorul de drum dintre localitățile Filea de Sus și Săcel, tronson ce face legătura între sectoarele deja asfaltate. În ceea ce privește lucrările de…
Read MoreEtichetă: claudiu padurean
UPNews: UBB reia proiectul Reciclează și plantează
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, împreună cu Facultatea de Biologie și Geologie, a inițiat și în acest an proiectul „Reciclează și plantează!”, derulat în cadrul programului strategic UBB Goes Green, adoptat de Universitatea Babeş-Bolyai, potrivit UPNews.ro. Proiectul promovează bunele practici referitoare la reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE), a deșeurilor de baterii și acumulatori (DBA), precum şi refacerea calității mediului înconjurător. Acțiunea răspunde obiectivelor asumate de UBB prin programul UBB Goes Green și urmează să fie implementată în două etape: în perioada 3–29 martie 2020 va avea loc colectarea…
Read MoreBuget de 140 de milioane de lei pentru comuna Florești
Comuna Florești va avea un buget orientat spre investiții în acest an, iar cele mai multe dintre aceste investiții vor fi finanțate cu ajutorul unor granturi nerambursabile. Bugetul total al comunei este de 140 de milioane de lei, din care 68 de milioane de lei sunt venituri proprii, spune primarul Floreștiului, Horia Șulea. Din această sumă, 91 de milioane de lei vor finanța investițiile asumate de comunitatea locală, iar restul banilor va reprezenta bugetul de cheltuieli. Concret, este vorba de funcționarea Primăriei, Poliție Locală, școli, grădinițe, culte religioase, ONG-uri, precum…
Read MorePetrescu: E campionatul proștilor!
Cel mai bine cotat antrenor din Liga I, Dan Petrescu, tehnicianul campioanei CFR Cluj, este revoltat din cauza regulilor privitoare la funcționarea Ligii I. El cere mărirea numărului de echipe care evoluează în primul eșalon, potrivit SportinCluj.ro. „Să-mi explice cineva regula U21 că o iau razna. Ori pregătim naționala mare, ori pregătim naționala U21. Nu mă lasă să-mi folosesc jucătorii, îmi înjumătățesc punctele. Ăsta e campionatul proștilor. Lăsați-ne golurile. Am golaveraj 0-0. Păi, de ce am mai jucat un an? Lăsați-ne golurile. Jucăm degeaba? Nu suntem normali. Jucăm de șapte ori și…
Read MorePremiu de prestigiu pentru studenții clujeni de la FSEGA
O echipă de studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB-FSEGA) a câștigat etapa locală a competiției CFA Institute Research Challenge, desfășurată la București, potrivit ClujInsider.ro. La ediția din acest an, au participat aproximativ 50 de studenți de la 10 facultăți din România și Republica Moldova. După o muncă intensă de patru luni, studenții UBB-FSEGA au realizat un raport de cercetare financiară prin care au oferit o recomandare de investiție asupra companiei Purcary Wineries PLC. Raportul a fost prezentat cu succes în fața unui…
Read MoreCatacombele de sub Cluj – Un mit confirmat de istorici
Descoperirile arheologice din ultimii ani au confirmat un vechi mit, acela al tunelurilor subterane de sub centrul Clujului. În Evul Mediu, aceste tuneluri ofereau căi secrete de comunicație între diferite clădir importante din oraș. De asemenea, unele dintre ele dădeau dincolo de zidurile orașului, în locuri ascunse, și puteau fi folosite pentru a scăpa din încercuire atunci când orașul era asediat. În timp, unele dintre tuneluri, de sub edificiile civile, au fost zidite și transformate în pivnițe, iar cele de sub biserici au devenit cripte. În Evul Mediu, tunelurile subterane…
Read MoreSportinCluj: CFR Cluj a învins-o pe Astra Giurgiu
CFR Cluj a debutat cu dreptul în play-off-ul Ligii I. Clujenii au reușit să obțină o victorie prețioasă cu Astra Giurgiu, cu scorul de 2-1, potrivit SportinCluj.ro. Această victorie menține echipa clujeană pe primul loc în Liga I. De asemenea, jucătorii clujeni au moralul mai bun după eliminarea din Liga Europa, ca urmare a dublei cu FC Sevilla. Primul gol al clujenilor a fost înscris de Deac, în minutul 8. Astra Giurgiu a egalat din penalty, transformat de Alibec, în minutul 58. Scorul final a fost stabilit în minutul 81,…
Read MoreDe ce laudă presa din Australia Salina Turda
Presa australiană laudă Salina Turda, care este considerată de jurnaliștii de la Antipozi drept unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Autorii articolului publicat de portalul news.com.au au remarcat cafenelele ”trendy” din Transilvania, festivalurile muzicale din Cluj și Internetul de mare viteză. Însă Salina Turda este cea care i-a impresionat cel mai mult. În aceste condiții, jurnaliștii australieni sunt de părere că Transilvania este o destinație turistică ce îi atrage și pe alții, în afara fanilor înfocați ai lui Dracula. Autorii articolului publicat în presa din Australia notează faptul…
Read MorePrimăria Cluj investește un milion de euro în parcări inteligente – Soluția, lansată acum cinci ani, de Parking+Plus
Primăria Clujului vrea să amenajeze primele parcări inteligente din oraș. Concret, Primăria a alocat un milion de lei pentru amenajarea a peste 1.200 de astfel de parcări. Ele vor conține senzori, precum și aplicații cre vor semnala locurile libere de parcare. Deja, există o aplicație creată de tineri din Cluj și din București, numită Parking+Plus, care poate gestiona astfel de locuri de parcare și care a fost testată cu succes în Europa Occidentală. Studiile de trafic realizate la Cluj au demonstrat că fiecare mașină care caută un loc liber de…
Read MoreDouă absențe din lotul CFR Cluj, pentru meciul cu Astra Giurgiu
Doi dintre jucătorii importanți ai CFR Cluj vor lipsi din lotul lui Dan Petrescu la meciul din această seară, cu Astra Giurgiu. Este vorba de Valentin Costache, care este suspendat, și de Alexandru Chipciu, care s-a accidentat la antrenament, potrivit SportinCluj.ro. „O victorie cu Astra n-are cum să șteargă ce s-a întâmplat la Sevilla. N-au trecut suficiente zile ca să uităm ce s-a întâmplat. Din acest motiv, cred că meciul cu Astra va fi cel mai greu din acest play-off. După ce am jucat în cupele europene, niciodată n-am avut un rezultat…
Read More