Derby-ul Clujului are loc, de această dată, în Cupa României. FC Universitatea Cluj va primi vizita CFR Cluj pe Cluj Arena, joi, 2 noiembrie, potrivit SportinCluj.ro. Meciul va avea loc de la ora 20.30. FC Universitatea Cluj cunoaște o perioadă foarte bună, după revenirea pe banca tehnică a lui Ioan Ovidiu Sabău, iar CFR Cluj a obținut doar un egal cu Oțelul Galați în Superligă.
Read MoreEtichetă: claudiu padurean
Profesor de la UBB distins pentru publicațiile în domeniul captării, utilizării și stocării CO2
În urma publicării unei analize bibliografice publicată anul acesta în revista “Sustainable Chemistry for Climate Action” de la editura Elsevier (Daniel Casaban, Elena Tsalaporta, The impact of direct air capture during the last two decades: A bibliometric analysis of the scientific research Part II, Sustainable Chemistry for Climate Action, 2, 2023, 100021, https://doi.org/10.1016/j.scca.2023.100021), prof. dr. ing. Călin-Cristian Cormoș de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se clasează pe prima poziție la nivel mondial în funcție de factorul Hirsch (H index), pentru cercetările și publicațiile…
Read MoreSportinCluj: Victorie pentru U-BT în cea de-a patra etapă a grupelor EuroCup
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca, s-a impus cu 89-74, în cea de-a patra etapă a grupelor EuroCup, potrivit SportinCluj.ro. Jocul s-a disputat acasă, pe BT Arena, iar debutul a fost unul echilibrat, astfel încât, scorul după 10 minute de meci era de 25-25 Cele două echipe au continuat în același ritm și în sfertul secund, însă înainte de pauză, formația pregătită de Mihai Silvășan a reușit să se impună cu 48-43. În al treilea sfert U-BT a revenit cu mai multă forță și au câștigat rapid puncte, spre…
Read MoreLucrări de întreținere pe drumul județean Habadoc – Buza – Feldioara
Consiliul Județean Cluj a început o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161E (DJ 172A) Habadoc – Buza – Feldioara – DJ 161F. Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, și vizează un sector de drum în lungime de 17,024 kilometri, mai exact între kilometrul 8+000 și kilometrul 25+024. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, afirmă: „Lucrăm în permanență la infrastructură rutieră. Lucrările de întreținere demarate sunt deosebit de importante din perspectiva îmbunătățirii calității infrastructurii rutiere, cu efecte pozitive…
Read MoreSportinCluj: Cât costă biletele la meciul CFR Cluj – Farul Constanța
Stadionul Dr. Constantin Rădulescu va găzdui, luni, 30 octombrie, duelul ultimelor două campioane ale României. Fosta campioană, CFR Cluj, va găzdui vizita campioanei en-titre, Farul Constanța, potrivit SportinCluj.ro. Iată cât vor costa biletele la acest meci: BILETE ONLINE: https://bit.ly/CFRFarul Prețurile tichetelor pentru meciul cu Farul Constanța: – Peluză (Galerie CFR) – 15 lei – Tribuna 2 – 25 lei – Tribuna 1 – 30 lei – VIP B – 100 lei – Sky Lounge – 200 lei – Business Lounge – 500 lei Programul caselor de bilete de la stadion: –…
Read MoreMuzeul Național de Istorie din Cluj deschide Lapidariul medieval și premodern
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj își redeschide, după 30 de ani, Lapidariul medieval și premodern. Acesta include o adevărată istorie de piatră a comunității locale. O colecție variată de monumente funerare gotice, renascentiste, baroce și neoclasice, între care cheile de boltă gotice ale bisericii parohiale Sfântul Mihail din Cluj, elemente arhitectonice ale Mănăstirii Dominicane din Cluj, cel mai timpuriu tabernacol din Transilvania, elemente ale caselor de locuit din Clujul Renașterii, statui care decorau atica curții de onoare a castelului Bánffy din Bonţida sau cele mai spectaculoase monumente…
Read MoreFamilia Regală a României a vizitat Eco Garden Construct
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu al României au efectuat o vizită la Eco Garden Construct Cluj-Napoca, pepinieră și complex de amenajare a spațiilor naturale, potrivit Via Cluj TV. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat atelierul de reciclare a lemnului, unde artiști plastici ce aparțin de Universitatea de Arte și Design din Cluj folosesc rămășițe de lemn pentru proiecte artistice, anunță România Regală. În continuare, membrii Familiei Regale a României au vizitat grădina și pepiniera, care adăpostesc numeroase specii de plante de interior și…
Read MoreAproape 3 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului de Boli Psihice Borșa
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea modernizării a două corpuri de clădire ale Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean. Este vizat atât pavilionul de ergoterapie, cât și corpul de clădire în care se află centrala termică ce deservește acest pavilion. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Acordăm o atenție aparte solicitărilor și nevoilor spitalelor clujene, dorința noastră fiind aceea de a contribui în mod direct la creșterea calității…
Read MoreConcert cu trupa ok.danke.tschüss [de] | DEINE BAND în Cluj-Napoca
Trupa ok.danke.tschüss [de] este în turneu în Europa de Sud-Est, iar pe 25 octombrie va ajunge și la Cluj-Napoca. Centrul Cultural German Cluj-Napoca vă invită la un concert inedit, miercuri la ora 18:00 în Cinema Dacia. Participarea este gratuită, iar numărul de locuri este limitat. Concertul va avea loc în limba germană. Texte cu personalitate și muzică amuzantă – acestea sunt ingredientele speciale folosite de trupa din Mannheim, ok.danke.tschüss. Albumul „Krasses Zeug”, a fost înregistrat special pentru elevii și tinerii care învață limba germană. Melodiile au nivelul de limbă A2/B1 și…
Read MoreSportinCluj: CFR a transferat un atacant ivorian
CFR Cluj a transferat un atacant ivorian, cu un profil asemănător cu cel al lui Emmanuel Yeboah, fotbalist cedat la Brondby pentru 1,8 milioane de euro. Noul atacant al clujenilor are 18 ani, potrivit SportinCluj.ro. Numele lui este Yolou Guigui Theo Julien. El a făcut parte din lotul Coastei de Fildeș la Cupa Africii pe Națiuni din 2022.
Read More