Iuliu Maniu, comemorat la Cluj

Cel mai mare om de stat român din prima jumătate a secolului al XX-lea, Iuliu Maniu, a fost comemorat la Cluj-Napoca. La statuia de lângă Bastionul Croitorilor a celui care a realizat Unirea Transilvaniei cu Regatul României s-au strâns zeci de persoane. Pentru sufletul său, a fost oficiat un parastas greco-catolic, la care au participat protopopii uniți Mircea Marțian și Marius Cerghizan, precum și preoții Teodor Lazăr și Iosif Irimie, alături de diaconul Mihai Roman. Comemorarea a fost organizată de Clubul Monarhiștilor Clujeni. La eveniment au participat personalități precum Leontin…

Read More

Clujenii au trimis cadouri orfanilor din Ucraina

Un convoi umanitar a plecat azi din Cluj-Napoca spre regiunea ucraineană Herson. Compania clujeană Kapa Med Internațional a donat spitalelor ucrainene materiale sanitare încărcate într-un tir. Asociația Ruscovan, Asociația Car de Bine, cu sprijinul Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, al Academiei Internaționale a Sfântului Mauritius și al Asociației Cluj Today, au încărcat o dubă cu cadouri pentru orfanii din Herson, potrivit Via Cluj TV. Aceste cadouri sunt o alinare pentru orfanii din Ucraina, spune Rocsana Contraș, directoarea Asociației Car de Bine și vicepreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei. Donațiile…

Read More

Donație din partea monarhiștilor clujeni pentru școala Mașcăuți, Republica Moldova

Ziua Națională de 10 Mai a fost marcată într-un mod aparte de monarhiștii clujeni. La inițiativa președintelui filialei clujene a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Sebastian Baciu, o școală din Republica Moldova a primit o imprimantă. Aceasta a fost livrată școlii de către Aurelia Salicov, vicepreședintele pentru Republica Moldova al clubului de business care funcționează sub auspiciile Familiei Regale a României, International Business Society. Școala care a primit imprimanta este Gimnaziul Ion Sârbu din satul Mașcăuți, raionul Criuleni. Această școală a mai primit diverse donații din partea monarhiștilor români. Astfel,…

Read More

Ediție on-line a Colindului Regal de la Cluj

În fiecare an, monarhiștii clujeni organizează Colindul Regal, care aduce bucuria Crăciunului. În acest an, din motive care țin de pandemia de coronavirus, Colindul Regal are loc doar on-line. Concertul de colinde este susținut, ca de obicei, de Corala Regală Transilvană, dirijată de maestrul Dan Dumitrana. Colindul Regal este organizat, prin tradiție, de Clubul Monarhiștilor Clujeni cu sprijinul Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei. Producător: Via Cluj TV Parteneri media: ClujToday.ro, TransylvaniaToday.ro, ClujInsider.ro, UPNews.ro și SportinCluj.ro.

Read More

Familia Regală a României primește colindători la Săvârșin

Membrii Familiei Regale a României își petrec sărbătorile de Crăciun în castelul de la Săvârșin, din județul Arad. Astăzi, Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei României și Altețele Lor Regale Principele Radu și Principesa Sofia ai României primesc colindători din toate colțurile țării. Printre aceste grupuri se află și clujeni, precum și un grup de colindători din comuna Râciu, județul Mureș, organizați de consilierul local Ciprian Belean, precum și colindători din Bihor și Arad. Mulți membri ai Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei merg la Săvârșin pentru a ura ”Sărbători fericite” membrilor…

Read More