Szeplekan refuză oferta lui Uioreanu. Consilierul judeţean a demisionat din Biroul Judeţean Interimar al PNL Cluj

Consilierul judeţean, Mihai Szeplekan, a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PNL Cluj, după ce la conducerea Biroului Permanent Judeţean a fost numit preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Anunţul a fost făcut ieri seară, prin intermediul unui comunicat de presă.Horea Uioreanu i-a făcut propunerea de a rămâne în continuare vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, în cadrul biroului interimar, care are mandatul să conducă organizaţia până la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, însă Mihai Szeplekan a refuzat. “Îi mulţumesc mult lui Horea Uioreanu că s-a gândit la mine, că m-a dorit în echipa sa, dar cred că moral şi cinstit din partea mea este să refuz această propunere, să mă retrag şi să las loc unui om de-al său, care l-a susţinut şi l-a sprijinit de la bun început în competiţia pentru preşedinţia PNL Cluj. Îl felicit pe Horea Uioreanu că a ajuns preşedinte, îi doresc mult succes pentru că ştiu că are nevoie, însă, nu pot să nu-mi exprim regretul pentru faptul că s-a renunţat la alagerile interne”, a spus Mihai Szeplekan.

Consilierul judeţean a fost contracandidatul lui Horea Uioreanu în competiţia politică internă. “Am sperat până în ultimul moment că vom avea alegeri în PNL Cluj, că vom avea un preşedinte ales, că eu voi câştiga! Conducerea centrală ar fi putut decide să reprogrameze alegerile peste două săptămâni şi cred că toţi colegii mei ar fi fost foarte mulţumiţi. S-a hotărât, însă, că este mai bine ca Horea Uioreanu să fie numit, direct, preşedinte intermar, iar eu nu pot decât să mă declar împăcat cu această situaţie. Încerc să înţeleg argumentele conducerii partidului şi să respect această decizie. Am fost întotdeauna extrem de devotat partidului, prin urmare, trebuie să admit că se impune să mergem mai departe în această formulă, să dovedim că putem fi o echipă puternică. Îl asigur pe Horea Uioreanu şi pe toţi colegii mei că vor putea miza la fel de mult pe sprijinul meu ori de câte ori situaţia o va cere!”, a mai spus Mihai Szeplekan.

Related posts

Leave a Comment