Studenții propun soluții reale pentru un Cluj mai inteligent: Finala BitStone AI Contest 2025

BitStone a încheiat cu succes prima ediție a BitStone AI Contest, o competiție de inteligență artificială desfășurată în perioada aprilie-mai 2025, dedicată studenților pasionați de tehnologie și implicare civică. Scopul competiției a fost acela de a genera soluții concrete pentru problemele urbane, folosind algoritmi de inteligență artificială.

Finala a avut loc duminică, 18 mai, la sediul BitStone din Cluj-Napoca, unde cele mai bune 15 echipe, selectate din peste 120 de participanți, și-au prezentat soluțiile în fața unui juriu format din profesioniști din domeniul IT și reprezentanți ai societății civile.

Tema concursului a vizat dezvoltarea de aplicații AI capabile să detecteze automat probleme precum gropile în asfalt, parcările ilegale sau coșurile de gunoi debordante — provocări urbane reale, cu impact asupra calității vieții.

Participanții au venit cu propuneri impresionante: modele YOLO personalizate, procesare video în timp real, utilizarea dronelor cu termoviziune, pipeline-uri RAG pentru prioritizarea sesizărilor cetățenilor și sisteme inteligente de alertare pentru administrația publică.

Câștigătorii ediției 2025:

  • 🥇 Locul I: Răzvan Costea și Cătălin Borzei – premiați cu două MacBook-uri 
  • 🥈 Locul II: Rafael-Dorian Butaș și Ioana Avram – au primit câte un Apple Watch 

Juriul concursului i-a reunit pe:

  • Andrei Sălăgean – Full Stack Developer, BitStone 
  • Alex Lăpușan – Software Engineer, BitStone și Asistent Universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 
  • Flaviu Udrea – Business Development Manager, BitStone și Consilier Local Florești 
  • Andi Daiszler – Președintele Asociației Daisler 

„Am fost impresionat de cât de bine pot fi adaptate aceste soluții pentru probleme reale. De la camere care detectează parcări ilegale în timp real, la drone care confirmă rapid urgențe precum inundațiile, totul a fost gândit practic și realist”, a declarat Andi Daiszler, membru al juriului.

Pe lângă premiile acordate primelor două echipe clasate, o parte dintre participanți vor primi oferte de internship plătit în cadrul BitStone, continuând astfel dezvoltarea ideilor în medii de lucru reale.

În perioada următoare, BitStone își propune să colaboreze cu autoritățile locale pentru implementarea unui proiect pilot bazat pe cele mai bune trei soluții prezentate în concurs.

„Scopul nostru nu a fost doar să provocăm studenții, ci să începem un dialog despre cum poate AI-ul să îmbunătățească viața în oraș. Unele dintre soluțiile propuse au depășit așteptările noastre și merită testate pe teren, cu sprijinul autorităților.”
Albert Zemba, CEO BitStone

Opinii din partea participanților:

„Am învățat enorm într-un timp scurt, construind ceva semnificativ pentru o problemă reală. A fost inspirațional să văd cât de diferit au abordat ceilalți aceeași temă.” — Zudor Crisztina (Dubble Z)
„Conceptul a fost original și inspirațional, iar deschiderea și atmosfera au făcut totul și mai valoros.” — Echipa Smart City

Related posts

Leave a Comment