
”Concurenții sunt tineri care vor veni din toată țara. Este vorba de copii care au descoperit încă de mici frumusețea artelor marțiale. Pentru că vorbim și de sportivi debutanți, vor exista mai multe categorii, în așa fel încât să poată concura inclusiv copii începători. De aceea, avem în acest an o sală mai mare, în care vom amenaja un număr mai mare de tatami”, a declarat Dragoș Cocișiu, vicepreședintele clubului organizator și, totodată, antrenorul gazdelor.
Concurenții vor fi arbitrați și notați de către arbitri ai Federației Române de Karate WKC. Înscrierile la această competiție vor putea fi făcute pe wukf.ro. Intrarea spectatorilor va fi liberă.
Cupa Napoca Junior este sponsorizată de Anda Star Studio Foto, Rodna Trans, Salice Prodcom, D-Team Asig, Kudor Autoserv, A&R Dumral și Ansamblul de Dansuri Grecești Ellinikoi Xoroi al Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, care va oferi și un moment artistic, la deschiderea oficială a competiției.