CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, pe terenul vicecampioanei ASA Târgu-Mureș în turul semifinalei Cupei Romaniei. Deși mureșenii au dominat meciul, nu au putut trece de apărarea bine organizată a clujenilor, iar calificarea se va juca pe stadionul celor de la CFR, potrivit SportinCluj.ro.Gazdele au condus ostilitățile pe parcursul primei reprize, având un plus atât la capitolul posesie, cât și la acțiuni periculoase. Mai prezenți în joc decât “feroviarii”, târg-mureșenii au avut prima ocazie importantă în minutul 13, când Ramiro Costa a primit o centrare în mijlocul careului, din partea stângă, însă nu a reușit lovească mingea cu capul, trimițând-o pe lângă poartă cu umărul. ASA a continuat să domine teritorial partida, iar spre finalul primei parți a pus în pericol poarta CFR-ului în urma câtorva faze fixe, dar scorul a rămas neschimbat.
A doua repriză s-a derulat tot cu ASA Târgu-Mureș având inițiativa. Portarul “alb-visiniilor”, Mihai Mincă, a avut câteva intervenții salvatoare. În minutul 51 mijlocașul mureșenilor, Filip Jazvic, a prins un șut bun din interiorul careului, dar portarul clujenilor a reușit să trimită mingea în corner. Apoi, în minutul 58, Mincă a avut o nouă intervenție bună. Acesta a ieșit din propriul careu și a blocat o minge trimisă de Ramiro Costa. Gazdele au mai avut o ocazie la acțiunea lui Marius Constatin, din minutul 67, dar șutul său a trecut la mică distanță de poarta CFR-iștilor.