SportinCluj.ro: CFR, prima victorie din play-off

CFR Cluj a învins campioana Astra Giurgiu, pe teren propriu, scor 3-2, într-un meci din cadrul etapei a doua a play-off-ului Ligii I la fotbal, potrivit SportinCluj.ro.

 

Oaspeţii au început mai bine partida, iar în minutul 4 aveau deja avantaj pe tabelă graţie golului înscris de Alexandru Ioniţă, care l-a învins pe goalkeeper-ul CFR-ului cu un şut la colţul scurt. Giurgiuvenii puteau duce scorul la 2-0, însă lovitura liberă executată de Budescu de la 25 de metri a nimerit doar bara porţii apărate de Mihai Mincă. Golul a venit, însă, în poarta cealaltă. În minutul 15, Păun a restabilit egalitatea după ce a reluat în plasa porţii apărate de Lung, cu o lovitură de cap, centrarea portughezului Tiago Lopes.

 

La scurt timp după golul egalizator al clujenilor, jocul a fost întrerupt aproximativ 8 minute din cauza accidentării lui Silviu Lung, care nu a mai putut continua meciul, fiind transportat la spital după ce a primit un şut puternic în bărbie din partea lui Omrani. La reluare, ambele formaţii au adoptat un stil de joc mai economicos, iar ocaziile clare au lipsit. Totuşi, ardelenii au reuşit să intre în avantaj la vestiare. Deac a profitat de erorile din apărarea adversă şi a înscris pentru 2-1, în prelungirile reprizei. Finalul primei părţi a adus şi eliminrea antrenorului “alb-negrilor”, Marius Şumudică, trimis în tribune de “centralul” Sebastian Colţescu pentru proteste.

 

Debutul reprizei secunde a găsit-o pe CFR Cluj preocupată mai mult să conserve rezultatul, în timp ce Astra părea incapabilă să găsească vreo breşă în defensiva gazdelor. Jocul s-a mai animat în ultimele 20 de minute. În minutul 72, Omrani şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor în urma unei faze fixe. Trei minute mai târziu, “alb-vişinii” au primit penalty, însă Antal nu l-a putut învinge pe Iliev de la punctul cu var.

 

Finalul confruntării a fost trăit cu emoţii de CFR-işti. În minutul 90, Săpunaru a redus din diferenţă, iar Fabricio putea aduce Astrei un punct chiar în ultimele secvenţe ale partidei, dar Mincă şi-a salvat echipa şi a scos şutul brazilianului din lovitură liberă cu o paradă de zile mari. Astfel, meciul s-a încheiat 3-2, iar elevii lui Vasile Miriuţă au obţinut primul succes din play-off.

 

În urma acestei victorii, ardelenii acumulează 25 de puncte şi urcă pe locul trei în clasament, la 2 puncte distanţă de Steaua şi Viitorul, care se vor întâlni mâine seară în meci direct.

 

Următoarea partidă a “feroviarilor” este programată sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 20:30, în compania celor de la CSU Craiova.

 

Related posts

Leave a Comment