SportinCluj: CFR Cluj, învinsă de Rapid București

Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă de Rapid București. Scorul final al partidei a fost de 2-0, potrivit SportinCluj.ro.

Cel care a marcat ambele goluri ale echipei bucureștene a fost Adrian Bălan, care a reușit să înscrie în minutele 27 și 55.

Pentru jucătorii CFR Cluj, această înfrângere a fost un adevărat duș rece.

„Din punctul meu de vedre, nu e nimic de spus. Ne-am prezentat lamentabil azi, n-a fost nici măcar o echipă, cum vorbim înainte de fiecare meci, s-au făcut şi greşeli individuale. Am întâlnit o echipă arţăgoasă, care a ştiut ce vrea de la acest meci şi a meritat victoria.

Aveam şi noi informaţii că nu vor avea fundaş dreapta, ne-au surprins, consider că la noi a fost cheia, ne-am prezentat foarte prost în această seară, trebuie să recunoaştem, trebuie să privim lucrurile în faţă.

Trebuie să vedem adevărul, pentru că nu ne putem ascunde după acest joc şi ştim că trebuie să strângem rândurile, trebuie să demonstrăm cine are caracter, pentru că joi ne aşteaptă o partidă foarte dificilă. Este un spirit Rapidul, felicitări în această seară, dar trebuie să ne dea de gândit această partidă.

Sper să ne mobilizăm, pentru că n-am făcut puncte în Europa şi acum am pierdut în această seară. Joi o să venim după o înfrângere şi trebuie să facem ceva să câştigăm această partidă. Bineînţeles că avem şanse de calificare, jucăm meciul direct şi trebuie să ne prezentăm foarte bine joi şi să încercăm să câştigăm această partidă”, a declarat Andrei Burcă la Telekom Sport.

Related posts

Leave a Comment