Eclipse totale de Lună, eclipse parțiale de soare, ploi de meteoriţi şi superlune vor fi printre cele mai importante evenimente astronomice ale anului 2022.
Astfel, dintre cele 12 faze de lună plină din acest an, două se califică drept superluni, după cum scrie Ziarul financiar. Superluna este o lună plină mai strălucitoare şi mai aproape de Pământ decât în mod normal şi, prin urmare, apare mult mai mare pe cerul nopţii. Astfel luna plină din iunie, precum şi cea din iulie vor fi considerate fenomene de superlună.
Evenimentul astronomic remarcabil al începutului de an a fost ploaia de meteoriţi Quadrantid, vizibilă din America de Nord, al cărei apogeu a fost în noaptea de 2 spre3 ianuarie, potrivit American Meteor Society. Ploaia anuală de meteoriţi cunoscută sub numele de Perseide este o adevărată reprezentație de lumini pe cerul nopților din luna august. Astfel, pe lângă cele două menționate, alte 10 ploi de meteoriţi sunt așteptate să aibă loc în decurs anului.
În 2022 vor avea loc două eclipse parţiale de Soare și două eclipse totale de Lună. Eclipsa parţială de soare de pe 30 aprilie poate fi văzută doar de cei din sudul Americii de Sud, sud-estul Oceanului Pacific şi peninsula Antarctică. O altă eclipsă parțială solară, cea din 25 octombrie, va fi vizibilă din Groenlanda, Islanda, Europa, nord-estul Africii, Orientul Mijlociu, vestul Asiei, India şi vestul Chinei. În România, Soarele va fi acoperit în proporţie de 44%, în nord estul extrem şi 32% în vestul ţării. Eclipsa totală de Lună din 16 mai 2022 va fi vizibilă din America de Nord, Groenlanda, Oceanul Atlantic, vestul Europei şi vestul Africii. Din România se va observa doar începutul acestei eclipse. A doua eclipsă totală de Lună va fi pe 8 noiembrie și va fi vizibilă în estul Rusiei, Japonia, Australia, Oceanul Pacific, vestul şi centrul Americii de Nord.
(foto: unsplash.com)