Sfârșit de stagiune artistică 2103-2014 la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Teatrul Maghiar de Stat Cluj închide o stagiune de succes, cu multe spectacole de calitate, după cum a declarat directorul general al instituţiei, regizorul Gábor Tompa, la închiderea oficială a stagiunii 2013/2014. El le-a mulțumit membrilor trupei teatrale pentru eforturile depuse în această stagiune, subliniind totodată, că stagiunea se va închide abia după premiera absolută a spectacolului „Serena in X-tremis” de Stephanie Robinson, Theodore Shank şi Adele Edling Shank, în regia lui István Albu, spectacol ce va avea loc duminică, 29 iunie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

„În cea de a 221-a stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj au avut loc nouă premiere. Pe parcursul acesteia, la cele 181 de spectacole au fost prezenţi 24.690 de spectatori, un număr mai mare faţă de stagiunile anterioare. Spectacolul „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, pus în scenă de Silviu Purcărete, a câştigat premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2013 și a avut încă trei nominalizări (cel mai bun regizor, Silviu Pucărete; cel mai bun actor în rol secundar, Zsolt Bogdán; cea mai bună actriţă în rol secundar, Csilla Albert), iar spectacolul „Dantelă”, după romanul Mamó de Angi Máté, regia Kinga Mezei, a câștigat premiul publicului la Festivalul Național de Teatru de la Pécs (Ungaria). Spectacolele „Brad de Crăciun la familia Ivanov” de Al. I. Vvedenski, în regia lui András Urbán, „L-am servit pe regele Angliei de Bohumil Hrabal, în regia lui Michal Docekal, proiectul lui András Visky și Robert Woodruff „Caravaggio Terminal” sunt numai câteva dintre cele mai apreciate premiere ale acestei stagiuni” – a declarat directorul teatrului, Gábor Tompa. El a mai menţionat şi serata literară „Endre Ady” care îl are ca protagonist pe actorul Bogdán Zsolt, spectacol care poate fi văzut, pentru ultima oară în această stagiune, vineri, 27 iunie, ora 20.00, în Sala Studio.

Teatrul Maghiar de Stat va deschide stagiunea 2014/2015 în august, cu cele trei spectacolele care se vor juca în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj şi cu alte programe interesante pregătite cu acest prilej. Tot în stagiunea 2014/2015, în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie, va avea loc şi cea de a IV-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe”, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Related posts

Leave a Comment