de Mircia Giurgiu
În ședința din data de 02.11.2015 a Senatului, domnul Senator Valer Marian a sprijinit stoparea distrugerii CNI Coresi printr-o interpelare în plenul Senatului. Obiectul interpelării a fost ”Atitudinea favorizantă a Ministerului Culturii față de directorul general interimar al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi”.Redăm în continuare textul interpelării făcute de către domnul Senator Valer Marian:
”Printr-o interpelare pe care v-am adresat-o în ședința Senatului din 08.06.2015 am semnalat o serie de nereguli și nelegalități grave înregistrate la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi SA, imputabile directorului general interimar Ilie Marius Bogdan (numit și administrator special după declanșarea procedurii de insolvență a companiei), care au culminat cu înstrăinarea dubioasă și păguboasă a activelor Sucursalei Imprimeria Oltenia Craiova, care au fost vândute fără licitație, cu o sumă modică (1.680.000 euro), unei firme obscure din Galați (SC Dapo Euro Imob SRL), care le-a revândut ulterior grupului Kaufland la un preț cu câteva milioane de euro mai mare.
Având în vedere că din cele sesizate prin interpelare rezulta în mod evident intenția de falimentare a Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi și se contura săvârșirea unor infracțiuni de gestiune frauduloasă și abuz în serviciu, de natură a cauza prejudicii de ordinul milioanelor de euro unei companii cu capital integral de stat,
care este reprezentat în calitate de acționar unic prin Ministerul Culturii, v-am solicitat să dispuneți efectuarea unui control amplu și aplicat asupra activității directorului general interimar al CNI Coresi și să sesizați Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție asupra nelegalităților sesizate, urmând să-mi comunicați constatările efectuate și măsurile dispuse.
Printr-un răspuns înregistrat sub nr. 3495/29.06.2015, mi-ați comunicat că Ministerul Culturii urmează să analizeze situația Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi și să dispună măsuri în consecință pe baza rezultatelor verificărilor efectuate în acest sens de Corpul de control al primului ministru, ce vor fi concretizate într-un raport de control, urmând ca, în urma acestei analize, să-mi fie comunicate măsurile ce vor fi luate la nivelul ministerului.
Până în prezent Ministerul Culturii nu mi-a comunicat însă rezultatele verificărilor și măsurile luate, nici măcar dacă a sesizat Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție, cum am solicitat în interpelare. Directorul general interimar al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi a avut însă în continuare o conduită abuzivă, dispunând după interpelare trecerea în șomaj tehnic a tuturor angajaților Sucursalei Imprimeria Oltenia Craiova.
În ședința Senatului din 07.09.2015 v-am adresat o întrebare prin care v-am solicitat, având în vedere că domnul Ilie Marius Bogdan a fost numit și menținut director general interimar al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi, aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar între timp această companie a intrat în procedură de insolvență, sub forma reorganizării judiciare, fiind numit administrator judiciar firma de insolvență Victris Capital SPRL, și ținând cont că susnumitul a dovedit un management defectuos și abuziv, comițând mai multe nelegalități legate de patrimoniul companiei, pentru care este cercetat de structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție (într-un dosar având ca obiect șase fapte penale) și de Serviciul Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție (într-un dosar având ca obiect trei fapte penale), să-mi comunicați motivele pentru care directorul general interimar al Companiei Naționale a Imprimerilor Coresi nu a fost eliberat din funcție până la data respectivă.
Printr-un răspuns înregistrat sub nr. 53311/28.09.2015, mi-ați comunicat că atribuțiile legate de desemnarea și implicit de revocarea administratorului special, funcție deținută în speță de domnul Ilie Marius Bogdan, revin Adunării Generale a Acționarilor, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în vigoare la data intrării în insolvență a Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi SA, și că Ministerul Culturii a înaintat deja către reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor de la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi SA raportul Corpului de control al primului ministru, urmând ca aceasta să dispună de îndată măsurile ce se impun.
Până în prezent nu mi-ați comunicat însă măsurile dispuse de îndată de Adunarea Generală a Acționarilor de la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi SA, deși au trecut aproape două luni de la formularea întrebării susmenționate.
În concluzie, consider că Ministerul Culturii a a manifestat o atitudine evident favorizantă față de directorul general interimar și administratorul special Ilie Marius Bogdan, în condițiile în care, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 96/1999 privind înființarea Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi SA și Actului Constitutiv al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi SA, în calitate de acționar unic statul își exercită drepturile și obligațiile prin Ministerul Culturii, iar reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor sunt numiți prin ordin al ministrului Culturii, respectiv doi împuterniciți ai Ministerului Culturii și un împuternicit al Ministerului Finanțelor. Traducând în acești parametri răspunsul dvs. la întrebarea susmenționată, rezultă că Ministerul Culturii a sesizat Adunarea Generală a Acționarilor numită de ministrul Culturii pentru a analiza situația de la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi și pentru lua măsurile legale, iar aceasta nu s-a conformat.
Atitudinea favorizantă a Ministerului Culturii este dovedită și de faptul că jaful de la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi continuă, directorul general interimar și administratorul special Ilie Marius Bogdan urmărind acum, cu acordul tacit sau expres al Adunării Generale a Acționarilor, distrugerea Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj Napoca. În acest sens arăt că pe site-ul Campaniei Naționale a Imprimeriilor Coresi a apărut, în data de 21.10.2015, un anunț privind vânzarea tuturor activelor Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj în data de 06.11.2015.
Pentru motivele expuse, vă solicit să-mi răspundeți la următoarele întrebări: De ce nu vreți să opriți jaful de la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi? De ce nu mi-ați comunicat rezultatele verificărilor și măsurile dispuse în urma controlului efectuat de Corpul de control al primului ministru? De ce nu mi-ați comunicat sesizarea adresată de Ministerul Culturii Adunării Generale a Acționarilor din cadrul Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi și măsurile dispuse de aceasta? De ce nu ați sesizat Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție cu privire la nelegalitățile semnalate la Compania Națională a Imprimeriilor Coresi? De ce, după ce v-am sesizat cu o interpelare și o întrebare, nu ați luat măsuri ferme pentru revocarea din funcție a administratorului special și directorului general interimar Ilie Marius Bogdan, și ați permis trecerea în șomaj tehnic a angajaților Sucursalei Imprimeria Oltenia Craiova și scoaterea la vânzare a activelor Sucursalei Imprimeria Ardelalul Cluj Napoca? Cine vă obligă să fiți părtaș la nelegalitățile grave comise la Copmania Națională a Imprimeriilor Coresi?
Solicit răspuns scris și verbal”
Related posts
-
Cum a fost răspândit stilul gotic în perioada medievală
Arta gotică a apărut în nordul Franței în secolul al XII-lea, a evoluat din arta romanică... -
Recrutarea și antrenamentul ienicerilor din armata otomană
Ienicerii au fost un corp de elită din armata permanentă a Imperiului Otoman, înființați în secolul... -
Cum au fost jeanșii comercializați cu succes
Blugii au fost pantaloni confecționați din denim sau pânză de salopetă, creați inițial pentru mineri și...