Sebastian Lăzăroiu: “Reorganizarea se va face oricum”


Fostul sfetnic al preşedintelui Traian Băsescu, proaspăt numit ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea TV că reorganizarea administrativ-teritorială se va face “oricum” până în 2012. UDMR a decis sâmbătă să ceară PDL să amâne discuţiile pe această temă până după alegerile locale de la anul.”Eu cred că regionalizarea se va face până la alegerile locale din 2012. Reorganizarea are două aspecte importante: unul legat de decupajul judeţelor, mai mari, mai mici şi altul, mult mai important, care mi-a atras atenţia încă de la început, cel legat de descentralizare”, a declarat Sebastian Lăzăroiu la “România politică”, la RTV.
Întrebat de realizatorii emisiunii cum se va face reorganizarea în condiţiile în care UDMR a decis sâmbătă în Consiliul Reprezentanţilor Unionali să solicite partenerilor de guvernare amânarea discuţiilor pe această temă până după alegeri, Lăzăroiu a fost cât se poate de ferm: “Se va face oricum până în 2012”.
“Se poate începe cu a doua componentă, cu cea a descentralizării. Nimeni nu s-a opus descentralizării. UDMR spune asta din 1990: vrem autonomie locală,vrem autoritate la primării. UDMR e campionul descentralizătrii. Ei au fost înjuraţi de toţi românii că vor descentralizare, pentru că s-a pus problema emoţional, s-a vorbit de Ţinutul Secuiesc”.
Totuşi, Sebastian Lăzăroiu e convins că UDMR nu va ieşi de la guvernare şi că va susţine proiectul de reorganizare al PDL, chiar dacă nu neapărat în forma propusă iniţial. El crede de asemenea că respingerea ofertei 8+2 avansată de preşedintele Traian Băsescu la consultările de la Cotroceni este de fapt recunoaşterea implicită a Uniunii că regiunile sunt necesare şi bune.
În opinia sa, UDMR nu acceptă ca Harghita şi Covasna să rămână judeţe de sine stătătoare pentru că nu s-ar dezvolta la fel de bine ca restul regiunilor mari. “Refuzul lor arată că ei înţeleg foarte bine importanţa reorganizării”, a întărit Lăzăroiu.
El adaugă că emoţia din teritoriu cu privire la Ţinutul Secuiesc stă la baza respingerii iniţiativei Guvernului de către UDMR.
“Reorganizarea administrativ-teritorială nu ar trebui să se împiedice în sensibilităţi etnice sau sensibilităţi ale USL. Reorganizarea trebuie făcută de actuala coaliţie. Nu mă aştept la un sprijin de la opoziţie pentru că PSD-ul are baronii”, a mai spus Lăzăroiu.
Ministrul Muncii are o relaţie “specială” cu Uniunea, plecarea lui de la Cotroceni fiind urmarea unor declaraţii critice la adresa UDMR:

Related posts

Leave a Comment