Șapte motive pentru care Chișinăul devine noul El Dorado pentru industria IT

În ultimii ani, Chișinăul a devenit unul dintre cele mai importante hub-uri în domeniul industriilor creative. În special în domeniul IT, capitala Republicii Moldova are șanse să devină un adevărat El Dorado pentru antreprenori. Iată șapte motive pentru care cei care vor să investească în IT ar trebui să se gândească la Chișinău:

  1. Forță de muncă bine calificată, mai ieftină decât în țările Uniunii Europene. Universitățile din Republica Moldova asigură o educație de foarte bună calitate. Unii dintre profesorii seniori ai acestor universități cu profil tehnic au fost implicați în programul spațial al fostei Uniuni Sovietice și au acumulat competențe tehnico-științifice deosebite. Lor li se adaugă profesori tineri, mulți dintre ei specializați în Occident. Această combinație de profesori cu experiențe diferite asigură un mediu excelent pentru pregătirea tinerelor generații.
  2. Competențe lingvistice deosebite. Foarte mulți dintre tinerii din Republica Moldova sunt bilingvi, în română și rusă, însă, de asemenea, sunt fluenți în engleză. Mulți cunosc și alte limbi străine, precum franceza, germana, italiana, spaniola, ucraineana sau poloneza. Existența unor comunități precum cea găgăuză asigură și un contingent serios de tineri care cunosc limba turcă. Aceste competențe lingvistice, care dublează competențele tehnice, îi fac pe tinerii IT-ști foarte doriți în proiectele internaționale.
  3. O cultură a muncii de tip occidental. Antreprenorii moldoveni și specialiștii în IT au o cultură a muncii și o cultură comercială de tip occidental. Diferențele culturale sunt, practic, inexistente în acest domeniu. De aceea, procesul de comunicare este mult mai ușor decât cel care implică echipe din Orient.
  4. O legislație deosebit de favorabilă. Cu ajutorul USAID, Republica Moldova a adoptat un cadrul legislativ care oferă numeroase facilități fiscale. De exemplu, o companie care activează în domeniul IT, dacă se înregistrează pe o platformă digitală, numită parc IT virtual, beneficiază de o taxă unică de 7 la sută. Este unul dintre cele mai scăzute niveluri de fiscalizare din lume. Rolul acestor facilități este de a susține dezvoltarea acestei industrii.
  5. O viteză excelentă a Internetului. Datorită unor investitori privați, cum ar fi, în primul rând, concernul Star Net, Republica Moldova are o rețea de Internet de mare viteză bine dezvoltată din punct de vedere teritorial. Investițiile constante au ridicat nivelul vitezei Internetului din Republica Moldova la un nivel excelent.
  6. Un ecosistem favorabil dezvoltării industriei IT. În Chișinău a fost inaugurată prima fază a proiectului Digital Park, cel mai ambițios ecosistem din regiune. Digital Park adăpostește deja companii internaționale din domeniu, dar și start-up-uri care activează în spațiile de co-working din Digital Park. Proiectul se va dezvolta în următorii ani, ceea ce va reconfigura fosta platformă industrială a uzinei de tractoare din Chișinău într-un spațiu de tip Silicon Valley. Un amănunt mai puțin obișnuit: Digital Park este situat în centrul Chișinăului.
  7. O calitate bună a vieții în Chișinău. Tinerii informaticieni sunt tot mai tentați să rămână în capitala Republicii Moldova, pentru că, în ultimii ani, calitatea vieții a crescut constant. Sistemul medical și cel de educație s-au îmbunătățit semnificativ, inclusiv cu ajutorul unor investiții private. Salariile din industria IT sunt suficient de mari încât să asigure profesioniștilor din domeniu o viață bună și frumoasă în Chișinău.

Related posts

Leave a Comment