Românii vor construi o autostradă în Irak


O firmă românească va construi o autostradă în străinătate. În timp ce realizarea de autostrăzi în ţară revine cu predilecţie firmelor străine, o societate autohtonă dovedeşte că îndeplineşte condiţii dintre cele mai riguroase.Firma de construcţii Romstrade a obţinut un contract pentru realizarea unui tronson de autostradă în Kurdistanul irakian. Reprezentanţii societăţii susţin că nu au primit nici un fel de ajutor din partea autorităţilor române, câştigarea contractului fiind rodul doar al performanţelor pe care le-a dovedit firma. Deşi Irakul se confruntă cu multe dificultăţi, procedurile de licitaţie sunt mult mai simple decât la noi.
“Procedurile în Irak sunt mai rapide, mai eficiente. Timpul de alocare a proiectului este mult mai scurt decât în România. Nu sunt tergiversări şi se aplică alte criterii. Nu întotdeauna primează preţul cel mai mic. Se face un punctaj în care are greutate foarte mare experienţa companiei, soluţiile tehnice şi calitatea materialului”, a declarat Gheorghe Răcaru, director de strategie Romstrade.
Este vorba despre un tronson de 35 kilometri, dar pentru constructorul român miza este mult mai mare. Este o zonă aflată sub atent control, iar contractele sunt încheiate cu transparenţă totală. De asemenea, contestaţiile beneficiază de soluţionări rapide. Arătând că doreşte cu adevărat rezolvarea problemelor legate de infrastructură, autorităţile irakiene au pus la punct proceduri rapide, dar şi o legislaţie ce prevede scutirea de taxe timp de zece ani a firmelor care investesc în ţară.
România are în prezent puţin peste 300 de km de autostradă. Aproximativ 200 dintre aceştia au fost construiţi după 1990, în mare, prin contracte cu firme din străinătate. Asta înseamnă că, în medie, am construit 10 km de autostradă pe an. Pentru a ajunge la pragul de 1.000 de km am mai avea aşadar nevoie de cel puţin 70 de ani.
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, spune că autostrăzile nu s-au construit din lipsă de bani.
“Construcţia de autostrăzi e o chestie financiară. Veniturile la bugetul de stat nu s-au realizat şi lipseau vreo 4 miliarde la pensii, iar salariile trebuie plătite. Autostrada Bucureşti-Ploieşti puteam să o terminam până la sfârşitul anului dacă aveam bani”, a declarat Radu Berceanu, la Realitatea TV.

Related posts

Leave a Comment