România ar putea obţine postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene


Lovitură de teatru în negocierile pentru formarea unei noi Comisii Europene. Potrivit site-ului EuraActiv.com şi unora dintre membrii delegaţiei PSD în Parlamentul European, europarlamentarul Adrian Severin ar putea deveni comisar european pentru afaceri externe, care înseamnă că el va cumula şi atribuţiile Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, şi postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene.Adrian Severin se bucură de susţinerea mai multor europarlamentari şi este o figură cunoscută la nivel continental, în condiţiile în care el a fost preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi ministru de Externe al României. Adrian Severin a fost şi pe punctul de a deveni secretar general al Consiliului Europei, post care a revenit, însă, în urma unor negocieri dintre Adrian Năstase şi Tony Blair, şefii guvernelor român şi britanic de atunci, englezului Terry Davis.

Acum, fostul premier britanic Tony Blair, care este favoritul pentru postul de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, adică un soi de preşedinte al UE, ar fi dispus să îi întoarcă serviciul lui Adrian Severin şi să îl susţine pe acesta, cu atât mai mult cu cât cei doi sunt membri ai Partidului Socialiştilor Europeni. Adrian Severin este vicepreşedinte pentru Afaceri Externe al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor Europeni din Parlamentul European.

Potrivit unor surse din acest grup europarlamentar, singurele candidatri serioase pentru acest post de vicepreşedinte al Comisiei Europene sunt cele ale lui Adrian Severin şi David Miliband, actualul ministru de Externe al Marii Britanii. Însă cele mai mare şanse le are Adrian Severin, deoarece celelalte state din Uniunea Europeană nu ar dori ca Marea Britanie să deţină, prin reprezentanţii ei, şi postul de preşedinte al Uniunii Europene, şi pe cel de vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Mai mult, acordarea acestui post unui reprezentant al României ar fi şi o formă de compensare pentru faptul că portofoliul Agriculturii, dorit cu intensitate de autorităţile de la Bucureşti, va fi acordat, probabil, Austriei ori Irlandei. Surse din Parlamentul European spun că, probabil, preşedintele Traian Băsescu, apropiat de grupul politic al PPE, ar accepta să susţină candidatura socialistului Adrian Severin, întocmai cum premierul socialist al Portugaliei a susţinut candidatura popularului Jose Manuel Durao Barroso la postul de preşedinte al Comisiei Europene. Traian Băsescu şi Adrian Severin au fost colegi în PD. Un atl argument invocat este acela că, potrivit algoritmului politic din Parlamentul European, dacă postul de preşedinte al Comisiei Europene revine unui reprezentant al PPE, postul de vicepreşedinte ar urma să revină unui politician din PSE.

La rândul ei, Corina Creţu, europarlamentar al PSD, a declarat azi la Cluj, unde şi-a inaugurat biroul parlamentar, că preşedintele PSD, Mircea Geoană, a stat de vorbă cu preşedintele Comisiei Europene. Mircea Geoană i-a cerut acestuia să susţină candidatura lui Adrian Severin.

Related posts

Leave a Comment