România, ameninţată de foamete: Suntem printre primele ţări unde ar putea izbucni o criză alimentară

România se numără printre ţările în care există risc mare de producere a unei crize alimentare, alături de alte 24 de ţări cu populaţie mare, conform unui studiu japonez. Chiar şi Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că nivelul preţurilor actuale ar putea naşte o nouă criză la nivelul alimentelor.Mulţi specialişti consideră că, odată criza financiară depăşită, ne vom confrunta cu una alimentară. România a fost situată, într-un studiu japonez, printre primele 25 de ţări în care riscul producerii unei astfel de crize este ridicat.
Alături de ţara noastră au mai fost nominalizate statele cu populaţie foarte mare, China şi India, dar şi ţări vecine precum Bulgaria şi Ucraina. O eventuală criză alimentară va fi determinată de majorarea preţurilor şi, implicit, creşterea inflaţiei.
Preţurile alimentelor nu au scăzut odată cu venirea crizei financiare. Ele se situează în acest moment la acelaşi nivel cu cele din perioada 2007-2008, când criza mondială încă nu izbucnise.
În plus, valoarea importurilor alimentare depăşeşte anul acesta 1.000 de miliarde de dolari. În procente, asta înseamnă cu 15% mai mult decât anul trecut.
Singura dată când acest lucru s-a mai întâmplat a fost în timpul crizei alimentare din 2008. Atunci, importurile au totalizat aproximativ 1.000 de miliarde de dolari, cel mai mare nivel înregistrat vreodată.
Sunt ţări care se confruntă deja cu criza alimentelor. În Ciad, numărul celor care nu au ce mânca depăşeşte două milioane. Nici în Niger situaţia nu este mai bună. Peste 7 milioane de oameni trăiesc fără hrană. Numărul lor s-a triplat faţă de acum doi ani.

Related posts

Leave a Comment