O parte din Generaţia de Aur a României s-a distrat cu cei mai buni jucători ai Universităţii Cluj de la începutul anilor ’90, scor final 10-1, într-un meci caritabil desfăşurat pe Cluj Arena.Ionel Ganea, Dorinel Munteanu, Costel Gâlcă sau Adrian Ilie i-au încântat pe cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi, care s-au bucurat la fiecare din cele 10 goluri izbutite de către „tricolori”. Adrian Ilie şi Ganea au marcat jumătate din ele, în timp ce restul le-au reuşit Rotariu, Gâlcă, Dorinel Munteanu, Ilie Lazăr şi portarul Bogdan Stelea, cel care a jucat atacant în ultimele minute. Singurul gol al clujenilor a fost marcat de Adrian Cocan, în a doua repriză, care a ţinut aproximativ jumătate de oră. Banii obţinuţi de pe urma vânzării biletelor la acest meci vor fi redirecţionaţi către copiii nevoiaşi din două centre sociale din Cluj şi Alba.
Related posts
-
Proceduri antidronă la Aeroportul Internațional din Cluj
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj a decis stabilirea unor proceduri speciale anti-dronă. Acestea vor fi... -
Pelerinaj de Sfânta Maria Mare în Cluj: ortodocșii la Nicula, greco-catolicii la Sanctuarul din Cluj-Napoca
Pelerinajele de Sfânta Maria Mare încep în această seară. Mănăstirile și sanctuarele dedicate Maicii Domnului din... -
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,...
