Tudor Giurgiu: Eu cred că era important să aducem Legea cinematografiei la zi, mai ales că au existat multe variante în ultimii ani. În momentul de faţă, cinematografia are multe problem, de la lipsa sălilor de cinema, la lipsa surselor de finanţare pentru filmul românesc, de la prezenţa filumului românesc în multiplexuri şi protejarea lui, încât idee şi, de fapt, prioritatea asumată de Ministerul Culturii mi se pare absolut importantă şi demnă de a fi salutată.
Reporter: Aţi menţionat finanţarea cinematografiei. Cum se întâmplă lucrurile la noi?
Tudor Giurgiu: Fondul Cinematografiei există din 1997, de când a apărut prima ordonanţă pentru cinematografie, Ordonanţa 39, Fondul Cinematografic este un fond în subordinea CNC-ului (Centrul Naţional al Cinematografiei), în coordonarea CNC-ului care, practice, adună bani din varii contribuţii, din biletul de cinema, de la agenţii de publicitate, de la cablişti păstrând, practice, un model francez care spune că cinema-ul trebuie, practice, să se finaţeze din contribuţiile tuturor care practică, într-un fel sau altul sau difuzează filme.
Reporter: Dar este de ajuns?
Tudor Giurgiu: Din păcate, nu este de ajuns, pentru că la nivel European, oricât ne-ar plăcea sau nu, cinema-ul nu produce bani. Cu părere de rău spun asta, dar este o sittuaţie care e întâlnită în toate ţările, ca urmare, statul participă intens la finanţarea producţiei de film. În România, în momentul de faţă filmele se fac cu zero bani de la stat, ceea ce, poate, într-un fel, e bine, nu punem nicio presiune pe bugetul de stat, dar, la un moment dat, nu se mai poate lucrul acesta. Şi, în general, intensitatea cu care statele europene finanţează producţia naţională de filme e cam 30% din bugetul fondului cinematografic, în Ungaria, Loteria finanţează masiv fondul, în alte ţări providerii de Internet care, nu-I aşa, sunt şi ei implicaţi în tot lanţul acesta de difuzare de film pe varii platfome, astfel că şi ei contribuie. Trebuie şi noi să ne reglăm lucrurile acestea.
Reporter: Credeţi că această nouă Lege a cinematografiei va putea, totuşi, să finanţeze filmele româneşti care, iată, iau premii, atunci când ies în lume?
Tudor Giurgiu: Eu cred că este o chestiune foarte simplă de fixat, dacă există o dorinţă şi o determinare în a îmbunătăţi situaţia finanţării filmelor româneşti. În momentul de faţă, spre exemplu, dacă îţi propui să faci un film de epocă, un film care să iasă din tiparul obişnuit, lucru care se întâmplă, fiecare ţară are tipul acesta de filme, în România apar problem aproape insurmontabile. Ajungem la situaţii cum s-a întâmplat la Aferim sau la alte filme, când finanţarea din străinătate ajunge să fi mai mare decât finanţarea pe care o poţi obţine din România, ceea ce e anormal. Toată gândirea în jurul legii există deja, trebie doar făcute lucruri, un fel de “fine tunning” şi de lămurirea a unor aspect din lege care nu funcţionează. Spre exemplu, felul în care se fac concursurile, găsirea unor surse în plus de finanţare şi lămurirea situaţiei sălilor. Registrul îşi face treaba ca până acum, sălile sunt clasificate în funcţie de echipamentul pe care îl au, le impart în cinematografe care difuzează preponderant film de artă, film European, film, românesc, precum şi celelalte cinematografe, deci la nivelul acesta nu întrevăd nicio schimbare majoră.
Reporter: Dar în ceea ce priveşte concursurile de proiecte de finaţare?
Tudor Giurgiu: Concursul de proiecte de finaţări cred că trebuie să fie mult mai transparent, în primul rând să fie desecretizat. România este singura ţară în care, în continuare, proiectele se depun cu parole, se depun secretizate, e un secret aşa, a lui Polichinelle. Apoi, trebuie identificate sursele de finanţare în lege. Pentru finanţarea Fondului Cinematografic trebuie să gpsim noi surse, care pot să fie accesate, asta mi se pare essential şi apoi, evident, ar trebui găsită posibilitatea legală ca Centrul Naţional al Cinematografiei, prin Fond sau printr-o alocaţie bugetară, să se ocupe de modernizarea şi digitalizarea unor săli imporzante de cinema. Din păcate, am pierdut sute de săli, au mai rămas vreo 20-30 de săli care încă se mai pot salva, în idea că incercăm măcar în fiecare judeţ, în fiecare oraş mare să existe cel puţin o sală funcţională.
