RFI: De ce a pierdut România a doua cursă pentru Daimler

Departe de ochii publicului larg, România şi Polonia au dus o luptă dură care a durat cel puţin câteva luni. Bătălia pentru atragerea unei investiţii de 500 milioane de euro ce urmează a fi realizată de grupul german Daimler. România a pierdut. Polonia a câştigat. Motivele sunt detaliate într-o analiză realizată de jurnaliștii RFI România.Nu este pentru prima oară când România pierde o investiţie a aceluiaşi grup german. În anul 2008, în plin avânt economic, autorităţile române au negociat atragerea unei investiţii într-o fabrică auto. Atunci, în locul României a fost preferată Ungaria, iar motivele luate în calcul pentru ratarea investitorului au fost lipsa infrastructurii şi speculaţiile imobiliare care începuseră deja în aşteptarea investiţiei germane.

Acum, în anul 2016, lucrurile se repetă măcar în parte. Elementul comun, care cu siguranţă a depunctat România, a fost lipsa infrastructurii. O problemă care devine cronică şi pe care investitorii de anvergură, români sau străini, o iau în calcul atunci când hotărăsc locul în care îşi aşează viitorul proiect industrial.

Aşadar, la întrebarea „de ce nu a fost aleasă România de către grupul german”?, avem un prim răspuns: absenţa infrastructurii. De altfel, investitorii din industria auto prezenţi deja în România cer insistent, de ani de zile, dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare. Ba chiar, investitorii francezi au făcut şi calcule concrete referitoare la costurile mai mari pe care le presupune prezenţa lor în România comparativ cu o ţară în care există o reţea solidă de infrastructură.

Nu este mai puţin adevărat că există deja la Sebeş, în judeţul Alba, o investiţie a grupului german Daimler. La Sebeş, s-a inaugurat recent o fabrică de cutii de viteze a grupului german.

Şi atunci, care sunt motivele pentru care investitorul german a preferat Polonia, în dauna României? Un prim răspuns a fost dat: lipsa infrastructurii. În continuare, însă, analiza suportă nuanţe. Trebuie plecat de la faptul că proiectul Daimler se referă la construirea unei fabrici de motoare, investiţia fiind de aproximativ 500 milioane de euro şi care presupune crearea a aproximativ 1.500 de locuri de muncă. Producţia de motoare este pentru industria auto o marfă cu valoare adăugată mare. Spre deosebire, spre exemplu, de producerea cablajelor, care presupune multă muncă necalificată. Aşadar, este perfect posibil ca în stabilirea locaţiei investitorii germani să fi avut în vedere capacitatea acelei economii de a oferi mâna de lucru bine calificată. Nu toate investiţiile au nevoie de forţă de muncă ieftină, atuu cu care economia românească se laudă în continuare. Deci, dincolo de lipsa infrastructurii, a contat şi modul în care compania germană putea să selecteze 1.500 de angajaţi, majoritatea bine calificaţi.

În România, de câţiva ani de zile, investitorii vorbesc despre faptul că nu pot găsi forţă de muncă bine calificată, pentru că şcolile profesionale nu mai există. Mai mult, o serie de companii cu capital străin sau românesc au început deja să dezvolte colaborări cu instituţiile de învăţământ prin care să îşi califice viitorii angajaţi.

Polonia ar fi putut să aibă destule bile negre. Un guvern criticat de Comisia Europeană pentru încălcarea libertăţii presei sau pentru poziţia intransigentă faţă de problema migranţilor. O agenţie de rating care a amendat Polonia pentru motive ce ţin de instabilitatea politicii. Iată însă că în decizia investitorului a contat mai mult performanţa economică, reţeaua de infrastructură sau colaborarea cu autorităţile locale.

Astfel, România pierde pentru a doua oară investiţia germană de la Daimler. Este cea mai proastă veste a acestui an. De multe ori, politicienii români, îmbătaţi de cifrele roz ale economiei, uită că în lume şi în Europa este o concurenţă dură pentru atragerea investiţiilor. Câte un „duş rece”, precum Daimler ar trebui să îi trezească la realitate.

Related posts

Leave a Comment