
Propunerea PNL mai este susţinută doar de reprezentanţii Mişcării Populare.
”PSD, UNPR, ALDE şi UDMR au anunţat că nu sunt de acord cu modificarea legii alegerilor locale. În aceste condiţii nu ştiu dacă domnul prim ministru Dacian Cioloş se mai poate gândi că mai are rost să iniţieze în vreun fel sau altul o ordonanţă sau proiect de lege în condiţiile în care o largă majoritate din Parlament nu susţine această idee”, a spus Dragnea, vineri, într-o conferinţă de presă. El ameninţase că în cazul în care Guvernul va răspunde pozitiv cererii PNL social-democraţii vor boicota alegerile locale.
Oprea nu s-a declarat de acord cu ideea lui Dragnea privind boicotarea alegerilor locale în cazul în care se revine la alegerea primarilor în două tururi.”Noi nu boicotăm niciodată”, a subliniat el, sugerând că aceasta nu este o atitudine responsabilă şi menţionând că respecta legea alegerilor locale, votată de către toate partidele politice, ce prevede alegerea primarilor într-un singur tur.
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că deşi este de acord cu alegerea primarilor în două tururi, nu consideră oportună modificarea legii în acest moment.
Premierul a respins iniţial modificarea acestei legi, dar s-a declarat dispus să discute pe această temă după ce preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat în favoarea ei.