Pe 15 decembrie, 1989, eram în toiul repeţiilor cu Messiah de Haendel, în biserica din Greenville, o suburbie a Indianapolisului. Dirijam Orchestra de Cameră din Indianapolis, corul de 120 de persoane şi 4 solişti.Soliştii erau studenţi ai celebrei Virginia Zeani şi a soţului ei, nu mai puţin celebru, Rossi Lemenny, fostul ginere a lui Arturo Toscanini. Soliştii veneau de la Universitatea Indiana-Bloomington. Erau foarte bine pregatiţi. Eu dirijam lucrarea pentru a cincea oara. Ca de obicei dirijam fără partitură, atât în repetiţii, cât şi în concert. Cunoşteam fiecare notă şi fiecare cuvânt în engleză. Nu, nu am avut niciodată memorie de elefant. Totul este să cunoşti formele muzicale. Formele muzicale le-am învăţat la sânge la Academia FRANZ LISZT din Budapesta. Apoi 6 ani la Bayreuth, Germania, cu Maestrul Erich Bergel, care mi-a cerut cunoaşterea la perfecţie a formelor muzicale. Vedeam seara pe CNN, primele ştiri din Timişoara, apoi din Cluj. Nu mă asteptam ca românii mei, să tragă cu arme, în alţi români de-ai mei. Eram într-o tensiune de neimaginat. A fost suficientă o mică ezitare a unui solist, ca să ţip ca un descreierat, făcând observaţii nejustificate la adresa soliştilor şi a profesorilor lor. A fost o imensă greşeală. În câteva ore Virginia Zeani şi Rossi Lemenny ştiau totul. Ulterior, la câteva luni, revenind în Bloomington, IN, din Minneapolis, Minnesota, cu ochii plini de lacrimi la propriu, şi un buchet de flori, mi-am cerut iertare Virginiei Zeani. “Te iert, dar nu te uit”, mi-a zis. I-am mulţumit. Eram amândoi români, amândoi născuţi în judeţul Mureş. Eu, produs al culturii Central Europene. Dânsa, produs al culturii vestice prin excelenţă. Actulmente are 80 de ani şi locuieşte în Florida. Revoluţia Română ne-a despărţit din nesăbuinţa mea, şi ne-a unit prin înţelepciunea Doamnei Virginia Zeani.
Related posts
-
10 ani de la începutul Brexitului: Cum se descurcă britanicii stabiliți în Cluj
Profilul multicultural al Clujului s-a schimbat în ultimele trei decenii și jumătate. Pe lângă membrii comunităților... -
Cafenele, parcuri și destine post-imperiale: Cum reconstruiește istoricul Daniela Stanciu-Păscărița identitatea urbană a Transilvaniei
De la măreția Vienei imperiale la realitățile administrative ale României Mari, istoria nu s-a scris doar... -
Cafenele, parcuri și destine sub spectrul războiului. Lector univ. Daniela Stanciu-Păscărița: „Ziarele de acum 150 de ani ne ajută să surprindem spiritul epocii”
Cum iubeau oamenii, cum își petreceau timpul liber și cum evolua viața cotidiană în orașele Transilvaniei...