Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara ocupă poziţia 200, iar Universitatea din Bucureşti se află în intervalul 251-300. Nici o altă universitate din România nu mai apare pe un loc vizibil în acestă ierarhizare. Rezultatul obţinut este confirmă evaluarea Metarankingului Universitar – 2016, care a poziţionat de asemenea UBB pe prima poziţie în ţară în anul 2016, prin prisma indicatorilor academici reflectaţi de clasamentele internaţionale de referinţă ale universităţilor.
Phil Baty, editorul THE World University Rankings, a declarat în legătură cu acest clasament şi cu poziţionarea UBB: „Nu este uşor să apari în 2017 BRICS & Emerging Economies Rankings, unde sunt folosiţi aceiaşi 13 indicatori de performanţă, riguroşi şi exigenţi, ca ai clasamentului global World University Rankings. Instituţiile trebuie să demonstreze atingerea unor standarde înalte de performanţă în predare, cercetare, perspectivă internaţională şi transfer de cunoştinţe, dar şi să concureze cu alte universităţi fruntaşe din peste 50 de ţări cu economii emergente. Luăm în considerare doar cele mai bune universităţi din acest grup, astfel că a face parte din lista primelor 300 de universităţi este o mare realizare în sine şi Universitatea Babeş-Bolyai merită felicitările noastre”.
Ierarhizarea Times Higher Education World University Rankings utilizează în analiză 13 criterii. Cele mai importante sunt grupate în jurul a cinci indicatori principali: calitatea procesului de predare (mediul de învăţare), cercetare (numărul şi prestigiul publicaţiilor), citările (factorul de impact), perspectiva internaţională (personal, studenţi şi cercetare), relaţia cu mediul de afaceri (transferul de cunoştinţe).