Record mondial la mers pe sârmă, doborât de un chinez


Record mondial
la înălţime, realizat de un chinez, specialist al mersului pe sârmă. Bărbatul a mers 200 de ore pe sârmă în decurs de 60 de zile. Aventura s-a desfăşurat deasupra celebrului stadion olimpic din Beijing, cunoscut sub numele “Cuib de Pasăre”.Nimic nu este prea greu sau imposibil pentru chinezul supranumit “Prinţul mersului pe sârmă”. Nici măcar cele 60 de zile pe care le-a petrecut izolat pe acoperişul unui stadion din China, singur, vizitat doar o dată pe zi de soţia care îi aducea alimente şi apă. Avea un scop bine stabilit.
“A fost foarte important pentru mine să dobor recordul mondial. A fost o provocare. Cu toate acestea, mi-a fost frică să nu mă îmbolnăvesc în timpul celor două luni. A fost extrem de dificil să merg câte 20 de kilometri pe zi”, a spus el.
Mai exact, mai bine de cinci ore zilnic. Indiferent de condiţiile meteo, sub privirile îngrozite ale curioşilor, în total, bărbatul a mers 198 de ore pe sârma de 3.3 centimetri. O adevărată aventură la înălţime. Iar răsplata nu a întârziat să apară: curajosul a intrat în Cartea Recordurilor pentru a şasea oară.
Cel mai frumos cadou a venit însă din partea spectatorilor care l-au primit cu ropote de aplauze la revenirea pe pământ.

Related posts

Leave a Comment