Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Agro Transilvania, societate comercială aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, anunţă deschiderea la Dezmir, în incinta pieţei agro-alimentare de gros a Clujului, pentru al treilea an consecutiv, a unui punct autorizat pentru sacrificarea mieilor. Punctul pentru sacrificarea mieilor va fi deschis în perioada 25-26 martie 2016, în preajma sărbătoririi Paștelui Roman-Catolic și Protestant, respectiv în perioada 28-30 aprilie 2016, în preajma sărbătoririi Paștelui Ortodox și Greco-Catolic.Acest punct de sacrificare va funcţiona zilnic, între orele 10:00 şi 18:00. Transportul public până în incinta Centrului Agro Transilvania va fi asigurat de autobuzele liniei 8L operată de Compania de Transport Public, care deservește zona metropolitană. “Punctul de sacrificare a mieilor va funcţiona după toate normele igienico-sanitare, astfel încât de Sărbătorile Pascale, atât catolice, cât şi ortodoxe, clujenii să poată să aleagă și să cumpere mielul dorit direct de la crescători, miel care va fi sacrificat pe loc, având astfel garanția achiziționării unui produs sigur și de calitate. Așadar, îi așteptăm atât pe cumpărători, cât și pe comercianții de miei interesați să-și vândă marfa în cele mai bune condiții, în spațiul special pus la dispoziție în cadrul Centrului Agro Transilvania”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat.
Related posts
-
Când își reia activitatea Primăria Cluj-Napoca în 2026
Luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor,... -
SportinCluj: Victorie dramatică a U-BT Cluj împotriva Slask Wroclaw
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie dramatică pe teren propriu împotriva... -
Brandul Nobila Casa mizează pe expansiune internațională în 2026
Unul dintre cele mai cunoscute branduri din România vizează o dezvoltare la nivel internațional în 2026....
