
Şeful Departamentului de Administrare a Intereselor Statului în Economie al PSD, Mircea Ursache, a declarat, joi, că intenţia Guvernului de a privatiza pachete minoritare ale unor companii energetice este un demers “inoportun”, “antieconomic” şi “antinaţional”.”Nu e o surpriză pentru nimeni, Guvernul a pregătit acest demers pe vremea când îşi făcea lecţiile pentru misiunea FMI, aprobând un memorandum în 14 aprilie. Astăzi, după ce şi-au luat verde de la reprezentanţii FMI, încearcă să aplice şi prin act guvernamental un demers inoportun, antieconomic, pentru că, în plină criză, niciodată nu vinzi. Este de-a dreptul ciudat că atunci când ştii că bursa este jos, că toate preţurile imobiliarelor, acţiunilor, sunt jos, te apuci să vinzi, fără nicio evaluare”, a spus fostul şef al AVAS.
Acesta a explicat că vânzarea ar urma să se facă într-un sistem “închis”, prin comisii care vor coordona privatizarea, urmând ca Ministerul Economiei să folosească un intermediar. Ursache a acuzat faptul că astfel onorariul intermediarului, plătit de Ministerul Economiei, va merge către “clientela” PDL.
“Se caută un intermediar, deci statul îşi demonstrează incapacitatea crasă de a privatiza şi aceste pachete minoritare, spunând că operaţiunea se va derula printr-un intermediar autorizat, iar onorariul va fi achitat de către Ministerul Economiei. Către cine? Către aceeaşi clientelă a PDL. (…) A vinde într-un sistem mai mult decât închis (…) astfel de pachete la societăţi de importanţă strategică naţională e o acţiune nu numai antinaţională, dar şi profund perdantă”, a completat Ursache.
Social-democratul a mai spus că actuala lege a privatizării presupune ca singura destinaţie a veniturilor din privatizări să meargă către stingerea datoriei publice interne, însă Adriean Videanu intenţionează să folosească banii pentru cofinanţarea proiectelor europene, ceea ce presupune schimbarea legislaţiei în domeniu.
Guvernul a decis, miercuri, vânzarea la bursă a unei părţi din acţiunile statului la OMV Petrom, Romgaz, Transelectrica şi Transgaz, scopul fiind, potrivit ministrului Economiei, atragerea capitalului străin către România.
Guvernul a aprobat, tot miercuri, un set de hotărâri privind vânzarea unor participaţii minore ale statului la OMV Petrom, Romgaz, Transelectrica şi Transgaz pe piaţa de capital, a anunţat ministrul Economiei, Adriean Videanu, la finalul şedinţei Executivului.