Simona Noja, prim-balerină a Operei de Stat din Viena şi, totodată, ambasador al proiectului „Cluj-Napoca – European Capital of Culture 2021“, a trimis o scrisoare deschisă ministrului Culturii, Daniel Barbu unde, consternată, îi cere ministrului să regândească declaraţia făcută sâmbătă la Timişioara, prin care îşi declara făţiş susţinerea pentru oraşul Timişoara în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.„Partizanatul dumneavoastră deschis şi declarat public de a susţine Timişoara printr-o cascadă de proiecte pentru a face de nerefuzat candidatura oraşului la statutul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, antepronunţarea lipsită de orice temei, faţă de o competiţie bazată exclusiv pe valori culturale, străine prin esenţa lor de factorul politic, reprezintă, cred eu, o încălcare a legislaţiei europene şi anulează echidistanţa absolut necesară în asemenea cazuri. Gestul dumneavoastră jigneşte toţi participanţii la competiţie, inclusiv pe cei din Timişoara, viciază întregul proces de selecţie şi face din Ministerul Culturii, pe care îl conduceţi, o instituţie ce înlocuieşte dreapta măsură cu dictatul cinic, serviciul public pus în slujba valorilor culturii cu mecanismul unor influenţe nocive. Graţie declaraţiei dumneavoastră, în procesul complex pentru adjudecarea titlului de Capitală Culturală Europeană pe anul 2021, renumele Ministerului Culturii este pus în pericol!“, se precizează în textul semnat de renumita artistă română origniară din Cluj, Simona Noja, prim-balerină a Operei de Stat din Viena.
Related posts
-
Festival național în memoriam pentru una dintre vocile reprezentative ale folclorului transilvănean, la Gilău
Primăria și Consiliul Local Gilău și Casa de Cultură „Dumitru Sopon” Gilău, în parteneriat cu Centrul... -
Cum a fost Sports Festival 2026, ediția cu Simona Halep și Nadia Comăneci
Cea de-a șaptea ediție a Sports Festival a transformat, timp de patru zile, Cluj-Napoca într-o arenă... -
A început ediția jubiliară a TIFF
Cea de-a 25-a ediție a celui mai important festival de film din România, Transilvania International Film...
