Preşedintele Germaniei vrea elaborarea unei proceduri de insolvenţă pentru ţări


Preşedintele Germaniei, Horst Koehler, fost şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat sâmbătă, într-un interviu acordat revistei Focus, că ar trebui elaborat un “mecanism de insolvenţă” pentru ţările care nu mai fac faţă datoriilor de stat.Koehler a arătat că sunt necesare măsuri care să fie utilizate în cazul statelor cu datorii prea mari, similare procedurilor de insolvenţă aplicate în cazul companiilor.
Oficialul a subliniat că ideea nu se referă la Grecia. Statul elen se confruntă cu probleme serioase în sistemul finanţelor publice, cu un deficit bugetar de peste 12% din PIB şi o datorie publică de 120% din PIB.
“Este posibil să existe ţări care nu vor putea face faţă propriilor datorii. De aceea este timpul să ne gândim la ceea ce până acum era de neconceput. Avem nevoie de o procedură metodică de insolvenţă nu numai pentru companii, ci şi pentru state”, a afirmat preşedintele Germaniei.
Koehler, care s-a retras în 2004 din funcţia de director executiv al FMI pentru a prelua preşedinţia Germaniei, a notat că există riscul de “haos” dacă o ţară devine insolventă, fiind astfel nevoie de predictibilitate în această situaţie.
“De aceea avem nevoie de un proces ordonat, pentru ca toată lumea să ştie care sunt regulile”, a spus fostul şef al FMI.

Related posts

Leave a Comment