„Dacă chiar şi celor cari n-au prea mult de lucru cu statul le merge prost, îşi poare oricine închipui în ce stare de plâns se găsesc miile de slujbaşi mărunţi, pentru cari singurul izvor de câştig este lefşoara, pe care le-o dă ţara. Pe lângă aceea că li se plăteşte cu întârzieri de luni de zile, începând cu luna aceasta ori cea care vine, li se taie aproape pe jumătate din ceea ce primeau înainte. Cică guvernul face cruţări în banii ţării, cruţări pentru care cere tuturor să-şi aducă jertfa lor.
Numai că miniştrii şi alţi rotari aşezaţi în slujbe cu mai multe plăţi grase înţeleg aceste jertfe în aşa fel că trebuie să le aducă alţii, iar ei, ferit-a Sfântul, să fie puşi în rând cu grosul slujbaşilor. Într-adevăr, dacă-i vorba să se facă cruţări, calea cea mai dreaptă şi mai sigură era să taie din lefurile cele mari. Să fie spus în legea votată, că nimeni sub nici o formă, nu poate primi de la stat mai mult decât să zicem 50 mii lei la lună. Şi s-ar fi cruţat astfel sume uriaşe, căci statul pierde mult nu la lefurile celor mici, ci la ale celor mari, cari în vremea din urmă a început să aibă nu o singură leafă, ci mai multe şi toate grase de minune.
Nu s-a lucrat însă aşa, ci după vorba aceea: cine împarte, parte-şi face. Cei de sus şi-au dat lor bună pace şi în schimb s-au năpustit asupra lefurilor primite de cei mici, pe cari i-ai ciopârţit, lăsând doar jumătate din ele slujbaşilor.
Şi acum judece oricine ce se va alege de bieţii slujbaşi cari şi până acum tânjeau ca vai de ei. Îşi aveau socotelile lor întocmite în baza salariilor, salarii cari acum de pe o zi pe alta se jigăresc la nimica toată, lăsându-i pe slujbaşi muritori de foame. Mulţi dintre ei vor fi siliţi să-şi vadă de alte rosturi în vremurile grele de astăzi, să plece din oraşele cărora cu ajutorul lor începuserăm noi românii să le mai schimbăm înfăţişarea străină. Cu o trăsătură de condei se nimiceşte tot ceea ce s-a făcut vreme de 12 ani pentru cucerirea oraşelor de către noi românii.
Prăpădul românilor la oraşe e un păcat de neiertat, pentru care nu este pedeapsă destul de aspră!”. [„Glasul Ardealului”, anul V, nr.2, Cluj, 11 ianuarie 1931].
