Medicina romană s-a inspirat în mare măsură din cunoștințele grecești, egiptene și etrusce. Deși romanii prețuiau curățenia, se bazau și pe medicii greci, autodidacți, care aveau cunoștințe limitate. În ciuda multor deficiențe, practicile medicale romane au pus o bază importantă pentru medicina viitorului, iar multe dintre metodele lor sunt folosite și astăzi în forme îmbunătățite.
Deși adesea sunt imaginați cu dinții slabi, mulți romani aveau danturi sănătoase. Dieta lor săracă în zahăr a ajutat la prevenirea cariilor, iar atunci când apăreau probleme dentare, foloseau punți dentare – probabil împrumutate de la etrusci – exemple ale acestora fiind găsite pe scheletele romane.
Extracția dinților era obișnuită în epoca romană, dar romanii mai bogați puteau înlocui dinții pierduți cu dinți de animale sau dinți umani reciclați, fixați în rame de aur. Această practică era atât de răspândită încât legea romană interzicea îndepărtarea lucrărilor dentare din aur de la morți.
Chirurgii romani practicau proceduri avansate, cum ar fi sutura rănilor și primele intervenții chirurgicale plastice. Aceștia efectuau de obicei reconstrucții nazale și reparații ale urechilor și buzelor, în special pentru soldați și gladiatori. Scriitori precum Celsus și Galen au descris aceste tehnici și au avertizat împotriva operațiilor la bătrâni sau bolnavi.
Romanii au efectuat, de asemenea, proceduri cosmetice, inclusiv reparații ale urechilor și grefe de piele timpurii, demonstrând o abordare surprinzător de sofisticată a chirurgiei reconstructive și estetice.
Ce a rămas din medicina Romei Antice
Cezariana nu a fost nici o invenție romană, nici practicată în mod obișnuit în Roma antică și nu a fost legată de Iulius Cezar. Legea romană prevedea ca un făt să fie îndepărtat de la o femeie însărcinată decedată înainte de înmormântare, dar cezarienele erau efectuate doar postmortem.
Scriitorii medicali precum Soranus au descris nașterile dificile și soluțiile nechirurgicale, prioritizând viața mamei și nerecomandând niciodată incizia unei femei în viață.
Uroscopia a fost o practică antică de diagnosticare folosită în Babilon, Egipt, Grecia și Roma. Hipocrate și Galen au asociat aspectul, gustul și sedimentul urinei cu anumite boli, făcând din uroscopie un instrument medical cheie. Deși ulterior a fost utilizată în exces, analiza urinei rămâne importantă și astăzi, în timp ce practici precum degustarea urinei și utilizarea acesteia pentru igienă existau și în epoca romană.
Medicina romană antică a combinat remedii populare, a împrumutat cunoștințe și credințe spirituale. În ciuda limitelor precum interdicțiile de disecție, medicii romani au dezvoltat instrumente chirurgicale, medicamente și tratamente care au ajutat pacienții. Multe dintre aceste idei timpurii au stat la baza practicilor medicale care sunt rafinate și astăzi.
Surse:
Hippocrate – Corpus Hippocraticum.
Galen – lucrări medicale despre anatomie, chirurgie și diagnostic.
Foto: Instrumente chirurgicale romane descoperite la Pompeii
Citește și:
Care au fost cele mai mari băi publice în Roma Antică
