Numărul românilor care au comis delicte în Austria în perioada ianuarie-noiembrie 2009 a crescut cu 32,7% faţă de anul trecut, ajungând la 727 persoane, ei ocupând astfel primul loc în topul naţionalităţilor care au încălcat în acest an cel mai des legea, scrie cotidianul Kronen Zeitung.Cei 727 de români care au comis delicte – cel mai adesea spargeri şi furturi – sunt urmaţi în topul naţionalităţilor care au încălcat legea de 364 de bosniaci şi de 363 germani. Pe locul al patrulea se află turcii, cu 324 delicte. În acest context, Kronen Zeitung trage un semnal de alarmă şi scrie că „intrarea în Austria va fi în curând şi mai simplă pentru infractorii străini”. Astfel, articolul aminteşte că de la 19 decembrie se vor deschide şi graniţele pentru cetăţenii din Macedonia, Serbia şi Muntenegru. „Graniţe deschise! Ceea ce pentru unii sună eliberator şi tentant, este pentru alţii înfricoşător: de la 19 decembrie va intra în vigoare liberalizarea vizelor pentru Macedonia, Serbia şi Muntenegru. Publicaţia mai subliniază că cetăţenii austrieci se tem în aceste condiţii de creşterea „infracţionalităţii provenind din Est”, cerând o intensificare a combaterii infracţionalităţii la nivel european şi la reconsiderarea unor decizii privind alte liberalizări de vize.
Related posts
-
Cărți electronice de identitate pentru locuitorii din Feleacu
Un funcționar al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată... -
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România.... -
Noaptea Bisericilor: tradiția europeană care transformă, în premieră, Clujul într-un traseu al patrimoniului religios
Pe 25 iulie 2026, clujenii și turiștii sunt invitați să exploreze pentru prima dată, într-un mod...
