“Pensiile militarilor nu vor fi reduse, iar unele chiar vor creşte”


”Cele care vor scădea nu vor fi nici foarte multe şi nu se va ajunge nici la un procent de 69%. Aceste scăderi vor fi proporţionale cu cuantumul pensiilor, dar nu se va ajunge la o scădere apocaliptică de aproape 70%”, a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.Pensiile militarilor nu vor fi reduse cu până la 69%, a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan, după ce în presă a apărut o informaţie potrivit căreia toate pensiile vor scădea cu 19-69%. Mai mult, potrivit ministrului, o parte din pensii vor fi chiar majorate.
”Cele care vor scădea nu vor fi nici foarte multe şi nu se va ajunge nici la un procent de 69%. Aceste scăderi vor fi proporţionale cu cuantumul pensiilor, dar nu se va ajunge la o scădere apocaliptică de aproape 70%”, a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
Ministrul a spus că au fost făcute o serie de simulări în cadrul Ministerului Muncii şi Casei de Pensii, însă aceste simulări au scos în evidenţă faptul că majoritatea pensiilor militare nu scad, unele chiar crescând. ”Mă refer la pensiile care nu depăşesec 3.000 de lei, acestea vor creşte”, a declarat Mihai Şeitan.
Declaraţia ministrului vine după ce agenţia de presă NewsIn a anunţat că toate pensiile militarilor vor fi afectate de prevederile viitoarei Legi a sistemului unitar de pensii, cadrele militare urmând să piardă între 19 şi 69% din pensiile actuale. Potrivit NewsIn, informaţia se regăseşte într-un document al Ministerului Apărării Naţionale.
“La solicitarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin programul informatic asigurat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, au fost efectuate simulări pentru determinarea cuantumului pensiei în cazul aplicării metodei de calcul a pensiilor conform noii legi. Pentru toate situaţiile care au fost analizate, cuantumul pensiilor care a fost obţinut prin aplicarea prevederilor proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost mai mic cu un procentaj cuprins între 19% şi 69% faţă de cuantumul pensiilor stabilite conform actualei legislaţii. În consecinţă, apreciem că vor fi afectate toate pensiile aflate în plată, cât şi cele ce urmează a fi stabilite după intrarea în vigoare a noii legi”, se arată în documentul MApN, obţinut de NewsIn.

Related posts

Leave a Comment