PDL, asociat cu hoţia şi corupţia, în opinia electoratului


Sondajul dat publicităţii sâmbătă şi realizat la comanda Partidului Liberal arată că PD-L este cel mai rău-privit partid dintre cele mai mari trei de pe scena politică românească. Respondenţii asociază partidul de la guvernare cu minciuna, corupţia, hoţia şi cu scăderea pensiilor şi salariilor.Din tripleta partidelor mari, PDL, partidul care se află la guvernare, are parte de cel mai mare procent al opiniilor nefavorabile. 75,6% din respondenţii chestionaţi de Grupul de Studii Sociale 2000 au o opinie nefavorabilă legată de Partidul Democrat Liberal, în timp ce 51,6% din respondenţi au aceeaşi opinie despre PSD. La acest capitol, liberalii stau cel mai bine, cu o rată a opiniilor nefavorabile de 49,5%. Sondajul realizat de GSS a fost comandat de PNL.
La întrebarea cu răspuns deschis “Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la Partidul Democrat Liberal (PD-L)”, atributele pozitive sunt net depăşite de cele negative. Astfel, 11, 5% au asociat PD-L cu “corupt/corupţie”, 9,2% cu “furt/hoţie”, 6,3% cu “minciună/mincinoşi”, iar 4,3% fac legătura dintre PD-L şi scăderea salariilor şi pensiilor.
Din categoria atributelor pozitive, cel mai menţionat este “partid puternic” cu referire la PDL (2,7%) urmat de “scoate ţara din criză” (1,6%) şi de “încearcă să salveze ţara” (1,5%). Se cuvine menţionat că 3,9% asociază PD-L cu preşedintele Traian Băsescu.
Nici în topul intenţiilor de vot PD-L nu stă prea bine. Raportat la populaţia ţării, doar 12.6% dintre români ar vota cu partidul aflat acum la guvernare. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PSD-ul ar fi partidul câştigător, cu 24,3% din voturi, PNL pe doi cu 18,6% din intenţiile de vot, iar ultima treaptă a podiumului ar fi ocupată de PD-L. Nici un alt partid nu ar intra în Parlament, potrivit sondajului.
10,3% dintre români cred că PD-L ar face cea mai bună treabă pentru creşterea veniturilor şi asigurare protecţiei sociale, 10% că PDL ar face cea mai bună treabă în combaterea corupţiei, a birocraţiei şi a criminalităţii. 10,5% dintre românii intervievaţi sunt de părere că PD-L ar fi cel mai potrivit pentru relansarea economică a României prin reducerea cheltuielilor publice şi creşterea investiţiilor în mediul privat. Se cuvinte totuşi menţionat că, deşi PSD şi PNL stau mult mai bine în acest top, cei mai mulţi dintre respondenţi au răspuns că nici unul dintre partide nu ar face o treabă bună.
Sondajul a fost realizat de GSS 2000 în perioada 4-6 iunie la comanda PNL pe un eşantion de 1089 de persoane cu drept de vot din mediul rural şi urban.

Related posts

Leave a Comment