Papa Francisc a spus că în ciuda întrebărilor deschise care există în dialogul ecumenic, creştinii nu trebuie să se resemneze la o lipsă de unitate, şi trebuie în schimb „să se concentreze pe următorul pas posibil”. Pontiful s-a adresat înainte de Crăciun reprezentanţilor Bisericii Evangelice Luterane din Germania şi ai Comisiei Ecumenice a Conferinţei Episcopilor Germani, în timpul vizitei lor ecumenice la Roma. Papa le-a reamintit că ţelul comun este unitatea, şi că nu trebuie să lăsăm ca diferenţele teologice să oprească să se desfăşoare „drumul ecumenic comun”.”Să nu uităm că, împreună, urmăm o cale a prieteniei, a stimei reciproce şi a cercetării teologice, o cale care ne face să privim la viitor plini de speranţă”, a subliniat Papa. Dialogul oficial dintre luterani şi catolici, după aproape 50 de ani de muncă intensivă, a realizat un progres remarcabil, posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. „În ciuda diferenţelor teologice care rămân pe diferite probleme ale credinţei, colaborarea şi coexistenţa fraternă caracterizează viaţa Bisericilor şi a Comunităţilor noastre eclesiale, angajate astăzi pe un drum ecumenic comun”. Biserica Catolică consideră ecumenismul drept una dintre responsabilităţile ei esenţiale.
Papa a recunoscut că „obiectivul comun al unităţii depline şi vizibile a creştinilor pare uneori îndepărtat datorită interpretărilor diferite, în cadrul dialogului, cu privire la ceea ce este Biserica şi ce înseamnă unitatea ei”. Dar a lăudat munca realizată de Comisia de dialog bilateral dintre Conferinţa Episcopilor Germani şi Biserica Evanghelică Luterană din Germania pe problema „Dumnezeu şi demnitatea omului”. De mare importanţă sunt problemele legate de demnitatea persoanei umane la începutul şi la sfârşitul vieţii sale, precum şi cele legate de familie, căsătorie şi sexualitate.