Membrii Organizației de Tineret a PDL Cluj au anunțat că vor pregăti 1.000 de saci menajeri pentru a-i distribui, mâine, de 1 Mai, în locurile de picnic preferate de clujeni. Sacii menajeri vor fi realizați din materiale degradabile.„În virtutea valorilor pe care le avem în ceea ce priveşte mediul în care trăim şi pe care ni le-am asumat mereu am decis, alături de colegii mei, ca destinderea, relaxarea şi distracţia specifică unei zile de 1 mai să o combinăm cu această acţiune utilă pentru clujeni şi esenţială pentru spaţiile verzi din jurul oraşului. Nu în ultimul rând, ajutăm în acest fel la economisirea resurselor necesare adunării din natură a deşeurilor aducand sacii deja plini pe marginea drumului, în locurile special amenajate” a declarat Ovidiu Cîmpean, vicepreședintele OTPDL Cluj-Napoca.
Related posts
-
Proceduri antidronă la Aeroportul Internațional din Cluj
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj a decis stabilirea unor proceduri speciale anti-dronă. Acestea vor fi... -
Pelerinaj de Sfânta Maria Mare în Cluj: ortodocșii la Nicula, greco-catolicii la Sanctuarul din Cluj-Napoca
Pelerinajele de Sfânta Maria Mare încep în această seară. Mănăstirile și sanctuarele dedicate Maicii Domnului din... -
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,...
