România se află la un moment de răscruce. Respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu, la pachet cu anularea turului al doilea al alegerilor din 2024, cu prelungirea mandatului prezidențial al lui Klaus Iohannis, urmată de demisia acestuia înseamnă prohodul actualului sistem republican. Dar nu înseamnă sfârșitul democrației.
Sunt trei elemente care trebuie remarcate în această situație.
Primul este legat de caracterul democratic al interzicerii candidaturii. Democrația nu înseamnă DOAR voința poporului și votul celor mulți. Prin vot poate fi instaurată tirania majorității, ceea ce este exact opusul democrației. Democrația înseamnă mai întâi statul de drept sau, altfel spus, domnia legii, iar apoi votul majorității. Doar așa pot fi prevenite cazuri precum cel al lui Adolf Hitler, care a ajuns la putere prin votul germanilor. Există țări care au fost state de drept fără să fi fost democrații. Așa ar fi Prusia lui Otto von Bismarck. Din punct de vedere istoric, întotdeauna statul de drept precede apariția unei democrații funcționale. Democrațiile trebuie să își dezvolte anticorpi pentru a preveni situații în care extremismul distruge o democrație. Așadar, respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale este perfect democratică. Acest om a călcat în picioare toate regulile statului de drept. El a mințit în legătură cu campania electorală cu zero lei, s-a sprijinit pe grupări înarmate precum mercenarii infractorului Horațiu Potra, a beneficiat de sprijinul Rusiei pentru a deveni un candidat redutabil.
Al doilea element este caracterul legitim al respingerii candidaturii lui Călin Georgescu. Atenție, legitimitatea nu este egală cu democrația. Părerea mea este că respingerea candidaturii a fost ilegitimă. De ce? Biroul Electoral Central a invocat argumentele folosite de Curtea Constituțională atunci când a anulat turul doi al alegerilor atunci când membrii Biroului Electoral Central au respins candidatura lui Călin Georgescu. Însă modul în care a fost respinsă candidatura ridică o problemă mare: a devenit Curtea Constituțională izvor de drept? Oare nu Parlamentul este puterea legislativă? Mai mult, acum ne convine această decizie. Dar ce se va întâmpla atunci când această armă va fi folosită împotriva unui candidat pe care îl agreăm? Acum, Biroul Electoral Central a trecut cu roțile pentru candidatura lui Călin Georgescu. Însă roata se întoarce, întotdeauna.
Nu vreau să induc aparența unui judecăți solomonice, în care să dau dreptate tuturor. De aceea, sunt de părere că domnul Georgescu este un pericol pentru democrație și că da, candidatura sa trebuia respinsă. Însă pe alte considerente, nu pe cele invocate de Biroul Electoral Central.
Al treilea lucru care trebuie evidențiat este acela că, în domeniul politic, nu poți lupta cu focul împotriva focului. Adică, soluția la ascensiunea extremismului nu trebuie să fie un regim radical, autoritar. Dacă răspundem extremismului cu excese, cădem în capcana în care a căzut și Regele Carol al II-lea: să impunem un regim autoritar ca să prevenim instaurarea unei dictaturi. Această soluție nu funcționează și nu a funcționat niciodată.
Soluția corectă la ascensiunea extremismului este întărirea Centrului politic. Este soluția folosită de Regele Ferdinand I. În anii de după Primul Război Mondial, pentru a preveni ascensiunea bolșevicilor, care au comis acte de trădare precum răscoala de la Tatar Bunar, ori pentru a lupta împotriva antisemiților din extrema dreaptă, Regele Ferdinand I a creat condițiile necesare pentru coagularea partidelor democratice. Astfel, s-a produs unificarea unor partide regionale ale românilor din noile provincii ale Regatului cu PNL, precum și fuziunea PNR condus de Iuliu Maniu cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache. Repet, răspunsul corect la ascensiunea extremismului este întărirea Centrului politic.
Ce înseamnă acest lucru? Răspunsul l-a dat Sir Arthur Gavyn, Lordul Primar al Londrei, la recepția oferită în cinstea Regelui Mihai I al României. El a arătat că monarhia este cea mai bună soluție în această situație, deoarece Regele sau Regina ocupă un loc central în societate și, astfel, îi împiedică pe cei care ar vrea să folosească puterea în mod abuziv.
Actualul sistem republican din România și-a epuizat resursele. De aceea, soluția la actuala criză politică este restaurarea monarhiei constituționale parlamentare, care să permită democrației liberale din România să evolueze în continuare.
Suntem și în pragul unei transformări care are loc la nivel mondial. Este vorba de la trecerea de la democrația liberală reprezentativă la democrația participativă. Aceasta din urmă apare ca urmare a impactului tot mai mare pe care îl au rețelele de socializare, Internetul și Inteligența Artificială asupra unei societăți tot mai complexe. Într-o astfel de societate, cetățenii nu se mai mulțumesc doar să voteze o dată la patru sau la cinci ani și să delege unor reprezentanți funcția de a legifera, ci sunt tot mai activi și se implică în viața cetății prin petiții și referendumuri locale sau naționale, după cum descrie acest proces Alteța Sa Regală Principele Hans Adam al II-lea al Liechtensteinului, în cartea sa, ”State in the third millennium/Statul în mileniul al treilea”. Într-o astfel de societate, monarhia dispune de un instrument esențial pentru menținerea echilibrului în societate, instrument care lipsește în republici.
Este vorba de instituția Consiliului de Coroană. Acesta îi reunește pe șefii partidelor parlamentare, pe președinții camerelor Parlamentului, pe unii dintre miniștri și pe toți foștii prim-miniștri. Aidoma Guvernului, Consiliul de Coroană are legitimitate politică derivată, pentru că toți membrii săi au trecut, la un moment dat, printr-un scrutin în Parlament, instituție care are legitimitate democratică directă. Atunci când monarhul observă că există o diferență mare între ceea ce dorește clasa politică și ceea ce dorește poporul, el supune problema dezbaterii Consiliului de Coroană, care este depozitarului unui mare tezaur de înțelepciune. Consiliul de Coroană, în care sunt reprezentate toate curentele politice din societate, redactează un proiect de lege, cu care monarhul merge la referendum. Dacă referendumul este validat și proiectul votat, acesta este direct promulgat de către monarh, fără să mai treacă prin Parlament.
Această practică are drept bază teoria contractului de mandat. Poporul, națiunea, este mandantul, iar Parlamentul este mandatarul. Conținutul și limitele mandatului sunt stabilite de mandant, iar mandatarul se supune mandantului în exercitarea mandatului primit. De aceea, poporul poate legifera direct prin această metodă.
Iată încă un argument pentru care trebuie să restaurăm monarhia pentru a salva democrația românească de derapajele unui stat tot mai ineficient și tot mai confuz.
Citiți și:
