Chipurile, pentru a stopa numărul mare de absenţe ale elevilor, Ministerul Educaţiei a venit cu o nouă găselniţă, menită a vârî mâna, “legal” în buzunarele părinţilor. De fapt, cred că e o nouă măsură gen “anti-criză” vizând completarea bugetului insuficient alocat educaţiei.Potrivit noii Legi a Educaţiei, fiecare absenţă nemotivată a elevului va fi plătită de către părinţi. Coantumul amenzii variază între 500 şi 5 000 lei, iar părintele care nu are banii necesari va munci pentru primărie în contul absenţelor respective. Aşadar, fiecare părinte este nevoit să semneze un acord cu şcoala, obligându-se să plătească pentru greşelile copilului.
Prima întrebare care se naşte vizavi de aceasta “năstruşnicie” este următoarea: Cum poate fi cineva pedepsit pentru un lucru pe care nu l-a făcut? Răspunsul firesc este că “Nu se poate aşa ceva!” Totuşi, la noi, se dovedeşte încă o data – de parcă mai era nevoie? – că orice este posibil.
Această prevedere a Ministerului Educaţiei, pe lângă faptul că este ilegală, este anti-democratică, anti-europeană şi anti-constituţională. Faptul că părintele trebuie să semneze un acord cu şcoala prin care se obligă să plătească pentru greşelile copilului, lasă a se înţelege că, din start, elevul este privit ca un potenţial contravenient, fiind privat de prezumţia de nevinovăţie.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prevede la Articolul 48, paragraful 1, Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. Astfel, (1) orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până când vinovăţia va fi stabilită în conformitate cu legrea.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum şi protocoalele adiţionale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art.11 şi 20 din Constituţie, Convenţia şi protocoalele ei adiţionale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate faţă de acesta, altfel spus C.E.D.O. şi protocoalele adiţionale au devenit izvor de drept intern obligatoriu şi prioritar, ceea ce, în plan naţional, are drept consecinţă imediată aplicarea convenţiei şi protocoalelor de către instanţele judecătoreşti române, iar în plan internaţional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătoreşti naţionale.
Potrivit art. 52 Cod de procedură penală, care consacră prezumţia de nevinovăţie, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
De altfel, Constitutia României, în art. 23(11) consacră expres faptul că persoana este considerată nevinovata până la rămânerea definitivă a hotărârii judecatoreşti de condamnare.
În aceasta situaţie sunt obligat să întreb: De ce se substituie Ministerul Educaţiei, justiţiei şi de ce elevul este considerat potenţial vinovat?
În contextul noii Legi, pare că toate aceste prevederi sunt ignorate. O ideea atât de stupidă, este dovada concretă că pentru cei care pretind că ne reprezintă, principiile democratice există doar în sfera utopicului, iar – în opinia mea – acest fapt dovedeşte că ne îndreptăm spre totalitarism.
În condiţiile de criză economică profundă, cu o rată a şomajului în creştere, când marea majoritate a cetăţenilor care au copii la şcoală fac eforturi disperate de a-şi plăti dreptul de a trăi în ţară – adică taxe peste taxe şi deasupra alte taxe – cum poţi să mai impui părinţilor să plătească teribilismul vârstei progeniturilor lor? Dar dacă potenţialul chiulangiu are peste 18 ani, de ce trebuie să obligi părintele la plată?
Un singur răspuns pare plauzibil: haosul de la nivel macro – adică bâlbâielile guvernului – se manifestă şi la nivel micro. Deci dacă greşelile guvernanţilor le plătim noi, contribuabilii, de ce să nu plătim şi “greşelile” copiilor, că doar ei nu dispun de venituri?
Cred capetele luminate, ale Ministerului Educaţiei, care au debitat astfel de măsuri că vor reduce chiulul şi că vor preântâmpina abandonul şcolar? Nici vorbă! Printr-o astfel de măsură, vor determina părintele – care oricum trăieşte la “limita de avarie” – să-şi retragă progenitura buclucaşă de la şcoală, pentru că vorba tatălui lui Creangă, doar “nu s-a face popă!”. Exemplele româneşti, vin să întărească această opinie. Oricum, şcoala românească, în viziunea preşedinteli Băsescu, “produce tâmpiţi”, iar mulţi dintre care “au reuşit” în societatea noastre sunt lipsiţi de şcoală. Firesc, părintele cocoşat de greutăţi, îşi va pune întrebarea: “Care e avantajul şcolii?”, iar “răspunsul” se va concretiza în retragerea pârdalnicului de elev, din sistemul educaţional.
Nu pot decât să reiterez spusele preşedintelui PNL, Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, şi anume faptul că fiecare zi cu actualul Guvern este “o pagubă pentru România şi pentru români”.
