Una dintre cele mai vechi cărți din Transilvania a fost trecută în categoria ”Tezaur” a patrimoniului cultural național. Anunțul a fost făcut de directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Național, Leonard Horvath.Cartea cu pricina a fost tipărită în anul 1561 și se află în fondul Bibliotecii Centrale Universitare. Volumul are un subiect religios și se intitulează ”Predici după scrisorile Sfântului Apostol Paul către corinteni”. Cartea a fost scrisă de predicatorul Peter Melisz Juhasz. Volumul a fost imprimat de tipografia Alfoldi din Debrețin, iar pe carte este imprimat și numele tipografului, Huszar Gal. Istoricii o consideră drept una dintre cele mai importante cărți cre atestă apariția Bisericii Reformate Calvine. Cartea a ajuns în colecțiile Muzeului Ardelean în anul 1850, donată de contesa Klara Rhedei.
Related posts
-
TERRA LUCIDA – două lumi artistice în dialog
Întâlnire cu publicul la Muzeul de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul miercuri, 14... -
Adriana Popescu – „Altoi”: o expoziție despre înmugurire, transformare și misterul creației
Galeria PARTER din Cluj-Napoca găzduiește, până în 30 noiembrie 2026, expoziția „Altoi”, dedicată artistei Adriana Popescu... -
O lucrare rară a fostului premier francez Georges Clemenceau, prezentată într-o expoziție online de Muzeul Goga
Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea continuă valorificarea patrimoniului său cultural și literar prin lansarea unei...
