România este fruntașă la analfabetism

Tinerii din țara noastră stau cel mai prost la capitolul analfabetism dintre toți europenii. Elevii români nu sunt în stare să înțeleagă sensul cuvintelor pe care abia le descifrează, aceasta este concluzia unei cercetări a Comisiei Europene.Cercetarea arată că peste 40% din adolescenții de 15 ani și peste 38% din elevii de clasa a IV-a citesc cu dificultate. Nu doar că elevii stau prost la citit, dar în școlile românești lipsesc și specialiștii care să le ofere copiilor rămași în urmă sprijin pentru a recupera decalajele, potrivit adevărul.ro.
Studiul arată că tinerii români nu pot să facă mai mult de o conexiune între o informație pe care o găsesc în textele citite și cunoștințele din viața de zi cu zi sau nici măcar nu pot realiza acest lucru.
Potrivit aceluiași studiu, băieții sunt de două ori mai predispuși decât fetele să aibă probleme cu cititul la nivelul întregului continent, însă cele mai mari diferențe au fost înregistrate în România, Franța, Portugalia și Suedia.
Cecetarea mai arată că 41% din elevii români au acasă mai puțin de 10 cărți. Pe o alta scală a cercetării, elevii din România și Bulgaria stau mai prost la acumularea de cunoștințe decât colegii lor din țările europene. În aceste două țări, procentele sunt cu 60% mai mici decât în țările europene.

Related posts

Leave a Comment