Noua lege a salarizării unice măreşte veniturile angajaţilor Ambulanţei
Liderul sindicatului Ambulanţa Cluj, Lucian Marin, critică o serie de prevederi din proiectul noii legi a salarizării unice a bugetarilor. El spune că angajaţii TESA din Ministerul Sănătăţii sunt mai prost plătiţi decât cei din Ministerul Culturii, deşi au aceleaşi studii. Lucian Marin a cerut ca toţi coeficienţii salariali ai personalului administrativ din Ministerul Sănătăţii să fie identici cu cei din domeniul Culturii şi Cultelor.Însă, în privinţa salariilor pentru personalul medical, Lucian Marin consideră că noua lege este mai bună decât prevederile actuale. Ca urmare a intrării în vigoare a noii legi, un medic de la Ambulanţă va câştiga un salariu brut de minim 35 de milioane de lei, iar un asistent cu studii superioare, un salariu de minim 21 de milioane de lei. De asmenea, potrivit subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, noua lege ar putea să menţină două dintre sporurile speciale ale personalului medical. Este vorba de sporul de condiţii grele, pentru cei care participă la intervenţii pe teren şi de sporul pentru tură. Primul spor este în cuantum de 75 la sută, iar cel de-al doilea este de 15 la sută.