Perechea formată din Alina Zaharia (Tori) şi Alina Cheru (Uke), ambele descoperite de Corneliu Pălărie la Piteşti, a obţinut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de judo kata de la Lisabona (Portugalia). Româncele au ocupat locul trei in runda finală din cadrul probei „Ju no Kata”, potrivit site-ului Federaţiei Române de Judo citat de agenția Agerpres. Sportivele pregătite la lotul naţional de kata de Iulian Surlă s-au clasat pe locul secund al grupei doi de calificări, iar apoi, în etapa finală, au ocupat poziţia a treia, după jechipa japoneză Momoko…
Read MoreNews
Doliu în alte 413 familii din România, din cauza COVID-19
În intervalul 27.10.2021 (10:00) – 28.10.2021 (10:00), la nivel național, au fost raportate, de către INSP, 415 decese (228 bărbați și 187 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Potrivit raportării oficiale, 370 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 32 pacienți decedați nu aveau alte boli, iar pentru 13 pacienți decedați nu au fost raportate, până în prezent, alte afecțiuni. Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Bacău, în luna septembrie 2021.…
Read MoreBilete „Light” la TAROM, doar cu bagaj de mână
Tarom introduce o nouă categorie de zboruri mai ieftine, fără bagaj de cală. Compania TAROM vinde începând cu data de 26 octombrie 2021 bilete de avion fără bagaj de cală inclus, după ce va introduce în oferta comercială clasa tarifară „Light”, după cum scrie boardingpass.ro, citat de ziare.com. Odată cu această modificare, bagajul de cală gratuit va fi inclus doar în tarifele „Saver”, „Optim” și „Flex” din clasa economică și pentru toate bilete din clasa business rezervate pe zborurile TAROM. Diferența de tarif între clasele „Light” și „Saver” va fi…
Read MoreAeroportul Internațional din Cluj a fost desemnat ca unul dintre cele mai bune din Europa
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a fost desemnat, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Galei anuale ACI Europe Awards, ca fiind cel mai bun din Europa la categoria sub cinci milioane de pasageri. Evenimentul a avut loc cu ocazia la Geneva, in Elveția, când a a avut loc și cel de-al 31-lea Congres şi Adunare Generală a Consiliului Internaţional al Aeroporturilor – regiunea Europa (ACI EUROPE), care a reunit lideri din industria transporturilor aeriene din 55 de ţări, după cum se arată într-un comunicat trimis publicității de aeroportul…
Read MoreCompania farmaceutică Merck anunță că va împărtăși formula pentru pastila sa anti-COVID cu țările sărace
Anunțul laboratorului american a fost întâmpinat cu bucurie de susținătorii accesului egal la tratament, inclusiv de ONU, în contextul în care decizia este considerată una neobișnuită pentru o mare companie farmaceutică occidentală Merck a raportat luna aceasta că medicamentul a redus la jumătate numărul de spitalizări și de decese la pacienții cu risc crescut de Covid, care au luat pastila la scurt timp după infectare, într-un studiu clinic amplu. Acum, laboratorul american anunță că acest medicament ar putea fi folosit și în țările sărace, care vor putea să îl producă…
Read MoreMiniștrii de Finanțe din UE s-au reunit pentru a aproba Planul Național de Redresare și Reziliență al României
După ce Planul Național va fi aprobat și de miniștrii de finanțe din ECOFIN, România poate solicita avansul de 3,7 miliarde de euro, adică 13% din suma totală Începând cu ora 12:15, Andrej Sircelj, ministrul sloven al finanțelor, și Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al CE responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor, și comisar pentru comerț, vor susține o conferință de presă. Guvernul a anunțat că premierul interimar Florin Cîțu va participa, în format online la întâlnirea Consiliului ECOFIN, în cadrul căreia va fi aprobat Planul Național de Redresare și…
Read MoreUngaria trimite echipament medical și medicamente anti-COVID către spitale din România
Ungaria trimite 40 de ventilatoare, 1.650 măşti de ventilaţie noninvazivă şi 3.000 de cutii de Favipiravir către 20 de spitale din România pentru a ajuta această ţară să gestioneze epidemia de COVID-19, a anunţat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto Ungaria trimite 40 de ventilatoare, 1.650 măşti de ventilaţie noninvazivă şi 3.000 de cutii de Favipiravir către 20 de spitale din România pentru a ajuta această ţară să gestioneze epidemia de COVID-19. Majoritatea spitalelor de destinaţie sunt situate în Transilvania. ”Având în vedere că această epidemie nu ţine cont…
Read MoreTineri pianişti din România vor participa online, la a patra ediţie a concursului „Constanţa International Competition – Festival for Young Pianists”
Peste 80 de tineri pianişti din România şi alte 18 ţări vor participa online, în perioada 28 – 31 octombrie, la a patra ediţie a concursului „Constanţa International Competition – Festival for Young Pianists” În competiţie s-au înscris 81 de concurenţi din mai multe oraşe din România, dar şi din SUA, Marea Britanie, China, Indonezia, Vietnam, Polonia, Republica Cehă, Macedonia, Armenia, Rusia, Republica Moldova, Belgia, Slovacia, Ucraina, Malaezia, Thailanda, Turcia, Australia. „Invităm toţi iubitorii de pian să urmărească acest eveniment cultural şi gala de premiere pe pagina de facebook a…
Read MoreLucian Blaga” din Sibiu este prima facultatea care va testa gratuit şi va vaccina studenţii
„Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu continuă eforturile de prevenire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. În acest sens, începând din 28 octombrie, la ULBS se pot testa gratuit şi vaccina studenţii, cadrele didactice şi personalul administrativ”, au precizat reprezentanții facultății Testarea se va face de luni până vineri, între orele 8,00 – 14,00, la cabinetul medical din Căminul studenţesc nr. 2. Pentru testare se vor utiliza teste rapide antigen efectuate din probă de salivă. Detalii şi programări se pot obţine la numărul de telefon 0790 048 996, între 8,00-15,00. Vaccinarea împotriva…
Read MoreS-a stabilit un nou record de vaccinări anti-covid în 24 de ore
Aproape 151.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, au anunțat reprezentanții CNCAV. Dintre aceștia, peste 111.000 au făcut prima doză Comitetul de coordonare a vaccinării a anunțat un nou record de persoane vaccinate în 24 de ore, respectiv 150.935. De asemenea, şi numărul celor care au trecut pentru prima dată pe la un centru de vaccinare – pentru prima doză sau pentru a primi vaccinul Johnson&Johnson – este cel mai mare de până acum – 111.556. Potrivit CNCAV, de la ultima raportare au fost vaccinate în total…
Read More