New York Times scrie despre închisoarea secretă a CIA din România

Cel mai influent cotidian din SUA, New York Times, relatează pe larg despre traumele psihice prin care continuă să treacă cei reţinuţi şi anchetaţi de CIA în închisorile secrete din mai multe ţări, printre care şi România. Potrivit publicaţiei americane, la Bucureşti a funcţionat un astfel de centru de detenţie, „black site”, între 2003 şi 2006. Astfel de centre s-ar mai fi aflat la Chiang Mai, în Thailanda, la Kabul, la Vilnius, capitala Lituaniei sau la Stare Kiejkuty, în Polonia, scrie RomaniaLibera.ro.

Închisoarea din Polonia ar fi funcţionat între 2002-2003, iar cea din Lituania, între 2005-2006. Sute de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în penitenciarul militar de la Guantanamo Bay, începând cu anul 2002. În articol se afirmă că libianul Ben Soud a fost deţinut la închisoarea CIA din România. Soud a fost predat, în 2004, regimului libian, condus pe atunci de colonelul Gaddafi, şi a fost eliberat în 2011, când acesta a fost înlăturat de la putere şi ucis.

 

Soud a declarat că a fost supus tehnicii stropirii cu apă îngheţată. În plus, el era introdus într-o folie de plastic, dezbrăcat, cu mâinile încătuşate deasupra capului. I se turna apă foarte rece pe corp. 

 

Potrivit New York Times, Soud a dat în judecată doi medici americani care ar fi participat la interogarea sa brutală. Numele său apare într-un raport clasificat al comisiei Senatului SUA care controlează activitatea serviciilor secrete, Senate Intelligence Committee.

În raport sunt relatate tehnicile de interogare, precum simularea unor execuţii sau ameninţări la adresa familiilor celor anchetaţi. Românii neagă Autorităţile române au negat vehement că pe teritoriul României s-ar fi aflat închisori secrete ale CIA.

 

Citiţi mai mult AICI

Related posts

Leave a Comment