În 12 decembrie 1895, în satul maramureșean Giulești, se năștea un adevărat erou de poveste. Ilie Lazăr a fost avocat, ofițer rănit în Primul Război Mondial, eliberatorul Cernăuțiului și al Sighetului, deputat, deținut politic și prieten fidel al celui mai de seamă om politic român din secolul XX, Iuliu Maniu. Ilie Lazăr a plătit cu ani grei de temniță convingerile sale democratice. El era lider al PNȚ, monarhist și greco-catolic. Toate aceste elemente îl transformau în dușmanul perfect al tuturor regimurilor dictatoriale care s-au succedat în România.
Ilie Lazăr era descendentul a două familii din mica nobilime maramureșeană, Lazăr de Purcăret și Ivașcu din Apșa de Jos. De asemenea, provenea dintr-o veritabilă dinastie de preoți greco-catolici. Bunicul său, Vasile Lazăr, era protopopul greco-catolic al Sighetului.
Tânărul Ilie Lazăr a studiat la școala primară și gimnazială din Sighetul Marmației, apoi la Liceul Piarist din Sighet. S-a transferat la Liceul Greco-Catolic din Lugoj, iar apoi a obținut licența și doctoratul la Facultatea de Drept din Cluj. Ilie Lazăr avea și studii în economie, la Viena.
La izbucnirea Primului Război Mondial, Ilie Lazăr a fost mobilizat în armata imperială austro-ungară. A primit grad de ofițer și a fost trimis să lupte împotriva rușilor, în Galiția, unde a ajuns la un pas de moarte, după ce a fost grav rănit.
Intrarea României în război de partea Antantei i-a provocat lui Ilie Lazăr o criză de conștiință. În anul 1918, el comanda o companie formată din 180 de persoane. 178 dintre militarii aflați sub comanda sa erau români bănățeni. După ce s-a consultat cu ei, Ilie Lazăr a decis să dezerteze din armata imperială, să treacă în Basarabia care se unise cu Regatul României și să se pună la dispoziția Regelui Ferdinand I.
Ilie Lazăr și soldații săi au cumpărat, cu bani strânși din soldă, niște saci de grâu, pe care i-au oferit lucrătorilor feroviari locali, pentru a-i transporta cu trenul în Basarabia. În apropiere de Cernăuți, Ilie Lazăr a aflat că un detașament format din 700 de ucrainieni ocupase orașul, iar vieților liderilor românilor bucovineni erau în pericol.
Drept urmare, Ilie Lazăr și-a debarcat soldații și a mers în centrul orașului. Acolo, l-a întâlnit pe profesorul Sextil Pușcariu, care i-a confirmat toate cele aflate deja. Ilie Lazăr i-a cerut profesorului să îl pună în legătură cu ofițerii români din armata imperială, care se aflau în oraș. Și-a împărțit compania în mai multe grupe, pe care le-a pus sub comanda acestor ofițeri, și a început să îi alunge pe ucrainieni. Împreună cu Sextil Pușcariu și cu Iancu Flondor, liderul politic al românilor bucovineni, au intrat în clădirea Primăriei. Apoi, Ilie Lazăr și soldatul Nicoară au arborat drapelul românesc pe clădirea Primăriei. Pentru prima dată după 144 de ani de ocupație austriacă, cel mai important oraș românesc din Bucovina era, din nou, liber.
După eliberarea Cernăuțiului, Ilie Lazăr și Iancu Flondor au luat mașina și au mers 50 de kilometri spre sud, acolo unde l-au întâlnit pe generalul român Iacob Zadik. În urma insistențelor celor doi, generalul Iacob Zadik a ordonat înaintarea Armatei Regale Române spre Cernăuți. După ce întreaga Bucovină a fost eliberată, Ilie Lazăr a plecat spre casă.
A aflat că Sighetul Marmației fusese ocupat de exact aceiași comandați ucrainieni pe care îi alungase din Cernăuți. Drept urmare, Ilie Lazăr a luat legătura cu comandații Armatei Regale Române. Împreună cu localnicii, care au pus la dispoziția Armateiu Române 60 de perechi de boi, Ilie Lazăr a transportat echipamentul militar peste munții înzăpeziți. El a condus apoi trupele românești pe străzile orașului în care copilărise și a devenit, astfel, și eliberatorul Sighetului Marmației. În acest context, Ilie Lazăr s-a implicat și în organizarea delegației din Maramureș care urma să participe la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918.
La 23 de ani, Ilie Lazăr, delegatul cercului Electoral Ocna Șugatag, era cel mai tânăr participant la această adunare istorică, ce a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Iuliu Maniu, care a devenit șeful politic și prietenul fidel al lui Ilie Lazăr, l-a însărcinat pe acesta să organizeze administrația românească în județul Satu Mare.
Din 1923, Ilie Lazăr s-a mutat la București. A fost ales în repetate rânduri deputat de Maramureș și a devenit unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Iuliu Maniu. Ilie Lazăr a fost ales la conducerea organizației muncitorești a PNȚ, iar în această funcție și-a dovedit din plin talentele de organizator și de bun orator.
În perioada interbelică, Ilie Lazăr devenise unul dintre cei mai respectați lideri ai PNȚ. În anul 1938, după ce Regele Carol al II-lea a decis să instaureze un regim autoritar în România, Ilie Lazăr a devenit unul dintre cei mai duri critici ai suveranului. Drept urmare, acesta a dispus internarea sa în lagărul de detenție de la Turnu.
Ilie Lazăr a fost eliberat imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, însă convingerile sale democratice l-au adus, din nou, în coliziune cu reprezentanții regimului de extremă dreapta care confiscaseră conducerea României. Drept urmare, Ilie Lazăr a fost arestat din nou și închis în lagărul de la Târgu-Jiu.
Marele om politic maramureșean a început, imediat după actul de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a restabilit regimul democratic în România, să reorganizeze PNȚ, împreună cu Iuliu Maniu. Comuniștii și-au dat seama că Ilie Lazăr este unul dintre cei mai redutabili adversari politici, astfel că l-au arestat, pentru a-l împiedica să candideze la alegerile din toamna anului 1946. Însă soția lui Ilie Lazăr, Maria Lazăr, a candidat și a fost aleasă deputat PNȚ în locul lui.
Ilie Lazăr a fost eliberat pentru scurtă vreme, pentru a fi rearestat din nou, în 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, când comuniștii au aranjat arestarea unor lideri PNȚ, care au fost mințiți că vor fi scoși din România cu ajutorul unui avion și că vor fi transportați în Occident, unde ar fi urmat să formeze un Guvern în exil.
În 12 noiembrie 1947, Iuliu Maniu, Ilie Lazăr și ceilalți lideri ai PNȚ au fost condamnați la pedepse grele. Ilie Lazăr a primit o condamnare de 12 ani de închisoare, cinci ani de interzicere a drepturilor civice, plata a 50.000 de lei drept cheltuieli de judecată și confiscarea întregii averi.
Inițial, a fost închis în Penitenciarul Galați. Apoi, în 1951, cu o dubă fără ferestre, el a fost transportat la Penitenciarul din Sighetu Marmației. Temnicerii săi au refuzat să îi spună unde se află, însă Ilie Lazăr și-a dat seama după sunetul clopotelor bisericii din oraș. Aceste clopote fuseseră donate de familia sa.
Ilie Lazăr a trecut prin numeroase penitenciare, inclusiv prin cel de la Râmnicu Sărat. A rămas de neînfrânt. Documentele Securității și mărturiile altor deținuți politici coincid în a sublinia curajul cu care Ilie Lazăr își înfrunta torționarii.
Marele om politic a primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. A trecut și prin lagărul de la Periprava. Memoriile celor care au supraviețuit temnițelor comuniste arată cum Ilie Lazăr a ajuns în zdrențe în lagărul comunist, iar aromânii din Dobrogea, închiși și ei în același loc, i-au împletit haine din fire recuperate din zdrențe, pentru ca eliberatorul Cernăuțiului să nu sufere de frig.
Ilie Lazăr și-a cunoscut acolo viitorul ginere. Este vorba de deținutul politic Ioan Gherasim, originar din Luduș. Cei doi s-au regăsit după eliberare. Ilie Lazăr s-a stabilit la Cluj. Ioan Gherasim s-a căsătorit cu fiica lui Ilie Lazăr, Lia Lazăr-Gherasim, care devenise profesoară la Liceul Mihai Viteazul din Turda.
Spre sfârșitul vieții, Ilie Lazăr a primit pensie din partea Statului Israel, pentru că, în timpul persecuțiilor naziste, a salvat de la moarte 32 de evrei din Sighetu Marmației. A rămas un reper moral al românilor până la moartea sa, în 1976.
Munca sa este continuată de nepotul său, Ion Andrei Gherasim. Acesta a devenit, din 1990, șef de cabinet al președintelui PNȚCD, Corneliu Coposu. Ion Andrei Gherasim a fost, o vreme, parlamentar, iar acum este președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu. Ion Andrei Gherasim are aceleași idealuri ca și bunicul său. Recent, fundația pe care o conduce a fost decorată de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.
