Un nou stagiu de perfecționare tehnică și asistența victimei în peșteri pentru cadre medicale voluntari ai serviciilor salvamont-salvaspeo a avut loc la finele săptămânii trecute, în Peștera Mare din Valea Firei din Sistemul Humpleu.
Organizat de Asociația Română de Educație Speologică (ARES), Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, sub egida Asociației Serviciul pentru Asistență în Situații Speciale SARTISS, stagiul, inițiat în urmă cu mulți ani, își propune menținerea la nivel ridicat a cunoștințelor cadrelor medicale de urgență care au absolvit stagii TSA (tehnica speologiei alpine) I, perfecționarea acestora în parcurgerea galeriilor și stabilirea de contacte între absolvenții stagiilor TSA din ani diferiți.
La stagiu au participat medici voluntari ai Serviciile Salvamont-Salvaspeo Cluj, Bihor și Brașov.
Sistemul Humpleu, alcătuit din Peștera Mare din Valea Firei și Avenul din Poieniță are o dezvoltare de peste 40 km și o denivelare de peste 300 m și se remarcă prin câteva superlative naționale: cea mai mare sală de peșteră din România (Sala Giganților), cel mai lung râu subteran, cele mai mari cristale de calcit din peșteră, cele mai multe semisifoane, cel mai mare volum al cavernamentului, o bogăție deosebită a formațiunilor, etc.