Echipa de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj va juca, la o distanţă de trei zile, două meciuri importante, atât în întrecerea internă cât şi în cupele europene, ambele în Sala Sporturilor „Horia Demian”.Primul obstacol pentru elevii pregătiţi de Marcel Ţenter va fi ELBA Timişoara, într-un meci care trebuie obligatoriu câştigat de Silvăşan şi compania, pentru a avea şanse reale de a termina turul, în cel mai rău caz, la un punct de primul loc. „Studenţii” au pierdut, până acum, ambele derby-uri jucate în Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu Gaz Metan Mediaş şi CSU Atlassib Sibiu şi nu vor să repete acest lucru şi cu ELBA Timişoara. Astfel că o victorie împotriva bănăţenilor, dublată cu una la Craiova, în ultima etapă, meci amânat pentru 18 ianuarie 2010, ar face ca „U” Mobitelco Cluj să termine turul la egalitate de puncte cu CSU Asesoft Ploieşti, în cazul în care prahovenii s-ar impune în ambele meciuri din acest tur. Partida „U” Mobitelco Cluj-ELBA Timişoara se va desfăşura vineri, 11 decembrie, de la ora 17:30, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. La doar trei zile distanţă, în acelaşi loc, clujenii vor avea un nou meci decisiv, de data aceasta în grupele Ligii Europei Centrale. Aceştia vor da piept cu maghiarii de la Albacomp Szekesfehervar, deţinătorii trofeului, dar echipa pe care “U” a bătut-o chiar în Ungaria, în meciul tur. O victorie şi de această dată ar asigura calificarea în final four-ul competiţiei, iar meciul din ultima etapă, în deplasare, cu BK Prostejov, ar stabili doar poziţia de pe care clujenii ar merge mai departe. Dacă “U” Mobitelco va câştiga cu Albacomp, în meciul programat marţi, 15 decembrie, de la ora 18:00, şansele la câştigarea trofeului cresc simţitor, pentru că final four-ul ar putea fi găzduit, anul viitor, chiar în Sala Sporturilor “Horia Demian”.
Related posts
-
Berea revine pe stadioanele din România: Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite vânzarea băuturilor slab alcoolizate la meciuri
Suporterii din România vor putea consuma din nou bere și alte băuturi slab alcoolizate direct pe... -
Peste 110 de participanți au conectat sectorul ONG cu mediul de afaceri la NGOs Night Out Cluj
Peste 110 de persoane au participat marți, 21 iulie, la ediția din Cluj-Napoca a NGOs Night... -
UpNews: Peste 4 000 de elevi clujeni, admiși la liceu
Peste 4.000 de absolvenți ai claselor a VIII-a din județul Cluj au fost repartizați computerizat în...
