Meciul „U” Cluj-Unirea Alba Iulia s-a anulat
Din cauza ploii care cade peste Cluj de azi-noapte, partida amicală dintre cele două echipe nu va mai avea loc.După întâlnirea de la Alba, de sâmbătă, cele două formaţii trebuiau să se întâlnească, astăzi, şi la Cluj, de la ora 14:00. Din cauza ploii din oraş, care a făcut gazonul de la arena „Clujana” foarte greu, oficialii celor două echipe au căzut de acord, dis-de-dimineaţă, că este mai bine pentru toată lumea dacă partida nu va mai avea loc. Astfel, formaţia pregătită de Adrian Falub nici nu a mai plecat din Alba Iulia. Cei doi tehnicieni au considerat că nu prea au ce să vadă la elevii săi în condiţii de vreme proastă, iar Cristi Dulca, antrenorul lui „U” nu doreşte ca gazonul să fie stricat, mai ales că peste o săptămână pe el se va juca meciul cu UTA Arad, din campionat. Fanii „şepcilor roşii” trebuie să mai aştepte, astfel, încă şapte zile pentru a vedea la lucru, teoretic, noul „U”.