Marga, ”oarecum mulțumit” de clasificarea Ministerului Educației și Cercetării

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Andrei Marga, s-a declarat ”oarecum mulțumit” de clasificarea universităților din România, realizată de Ministerul Educației și Cercetării. În această clasificare, universitatea clujeană se află pe locul doi din România, după Universitatea București.Iată declarațiile lui Andrei Marga:

”Prima observaţie: Universitatea Babeş-Bolyai, situată pe locul doi, în prima grupă valorică („universităţi de cercetare avansată şi educaţie”), este oarecum mulţumită. Ne consolăm cu faptul că de la Shanghai (China) se vede mai bine cum stau lucrurile în România decât de pe Dâmboviţa. Aşa cum presa română a relatat, cunoscuta instituţie chineză a dat recent această universitate drept prima din România ce candidează la intrarea în „clubul primelor 500 de universităţi din lume”. Faptul este elocvent, chiar dacă intrarea efectivă depinde de acum mai mult de politicile ţării (autonomie universitară deplină, buget de minimum 300 de milioane euro, cel mult 14 studenţi la un post didactic etc.).
A doua observaţie: mă îndoiesc că toate universităţile intrate între primele douăsprezece universităţi din România sunt de acest nivel. Continui să cred – cu destule argumente, fireşte – că unele universităţi din Timişoara, Bucureşti, Iaşi, dintre cele care nu au fost incluse în prima grupă valorică, sunt nedreptăţite şi că în acest lot (primele douăsprezece) s-a pătruns şi pe alte criterii decât valoarea efectivă. Iar în grupa a doua valorică şi a treia nedreptăţile sunt şi mai mari.
A treia observaţie: criteriile folosite de clasificare nu au fost lămurite vreodată, în prealabil, şi, evident, nu sunt cele europene (dacă se citesc documentele). Ele sunt mai curând un amestec de tradiţie locală şi evaluare interesată, „după ochi”. Invocarea European University Association (EUA) nu este adecvată, căci această asociaţie, ca orice asociaţie, nu face clasamente. EUA dă sfaturi, evaluează şi informează asupra metodologiilor, dar nu face clasamente (ierarhizări). Clasamente (ierarhizări) fac instituţii specializate (cum este, de pildă, ENQA), care, evident, nu au participat la această clasificare. Incultura instituţională îşi vădeşte din nou efectele în administraţia ţării”.

Related posts

Leave a Comment